Se nasc mai puţini şi mor mai mulţi. Mişcarea naturală a populaţiei în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În luna septembrie s-au înregistrat 206 bebeluşi
În luna septembrie s-au înregistrat 206 bebeluşi

Fenomenul de îmbătrânire demografică a judeţului Mehedinţi s-a accentuat, iar sporul natural este în continuare negativ, numărul persoanelor decedate fiind mult mai mare faţă de născuţii‐vii. S‐a înregistrat  şi un deces la copiii cu vârsta sub un an în luna septembrie a.c.

Sporul natural continuă să fie negativ în Mehedinţi, în condiţiile în care, în luna septembrie a acestui an, s-a înregistrat naşterea a 206 copii, în timp ce numărul persoanelor decedate a fost de 262, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi privind mişcarea naturală a populaţiei.

Numărul deceselor înregistrate a fost de 262, în scădere cu 80 de persoane faţă de luna august 2017, iar comparativ cu luna iulie 2016, în creştere cu 15 persoane. Sporul natural a continuat să fie negativ (‐56), decedaţii având excedent faţă de născuţii‐vii, într‐un număr mai mic faţă de cel înregistrat în august 2017 (‐135) şi faţă de cel înregistrat în septembrie 2016 (‐70).

În luna septembrie 2017 s‐a înregistrat un deces la copiii cu vârsta sub un an, iar în luna august 2017 nu s‐au înregistrat decese.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite