Scandal la Strehaia. Un tânăr reţinut pentru lovire, violare de domiciliu şi distrugere
0Poliţiştii din Strehaia efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere, faţă de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Strehaia. Persoana în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore.
Marţi, 2 octombrie, la ora 22:15, Poliţia oraşului Strehaia a fost sesizată de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, din oraşul Strehaia, cu privire la faptul că în timp ce se afla în faţa unei societăţi comerciale a avut un conflict cu o persoană în vârstă de 22 de ani din aceeaşi localitate.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Strehaia, care au stabilit faptul că, apelantul, în urma unei discuţii contradictorii a fost lovit de un tânăr în vârstă de 22 de ani, ulterior agresorul a pătruns fără drept în imobilul proprietatea sa, spărgându-i mai multe geamuri de la uşi şi ferestre cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 2.500 lei.
Faţă de persoana în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, violare de domiciliu şi distrugere.
Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, urmând ca la data de 3 octombrie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia cu propunere de luare a măsurilor legale.