Revoltă la firma care păzeşte Combinatul de Apă Grea: „Colegii mei vin în post doar cu o sticlă de apă, leşină în curte de foame”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii firmei care asigura paza Combinatului de Apă Grea au cerut joi sprijinul Inspectoratului Teritorial al Muncii, unde au reclamat faptul că nu şi-au primit salariile din luna decembrie. Oamenii spun că leşină de foame în post.

Firma care asigură paza Combinatului de Apă Grea din Halânga-Mehedinţi, acolo unde există depozitată o cantitate uriaşă de apă grea, a intrat în atenţia autorităţilor după ce angajaţii au făcut reclamaţii la ITM Mehedinţi şi Parchetul local.

Oamenii spun că muncesc peste 200 de ore pe lună pentru care primesc un salariu de 800 de lei, dar că din luna decembrie nu şi-au mai primit drepturile salariale.

„Cu firmele din ziua de astăzi, trebuie să mai muncesc încă 30 de ani ca să pot să iau şi eu o pensie. Cu escrocheriile şi măgăriile care se fac în ţara noastră, mai greu să ieşi la pensie. Banii nu i-am luat din decembrie şi am trăit din ce mai avem pe la ţară, la limita posibilităţilor. Când am cerut să-mi dea adeverinţă de salariat că îmi trebuia la asociaţia de locatari, m-au amânat de pe-o zi pe alta. Servici cu numele, aşa ca să fim plecaţi de acasă”, spune un bărbat care se aproprie de pensie.

Angajat la firma care asigură paza Combinatului de Apă Grea din Turnu Severin

„Am ştiut că lucrez pe un contract de 8 ore şi când ne-am dus la ITM am aflat că suntem prinşi pe două contracte, unul de 5 ore şi celălalt de 6 ore. După aceea am aflat că nu am cotizaţiile plătite”, se plânge un alt angajat al aceleaşi firme.

„A murit un om anul trecut, mânca corcoduşe de foame”

Oamenii spun că leşină pur şi simplu de foame în post fiindcă nu au bani pentru pachetul de mâncare:

„Nu suntem plătiţi din luna decembrie, contractele de muncă nu sunt legale, suntem trecuţi pe două firme, nu avem cotizaţiile pe pensii, la nimic plătit. Ne mint de pe zi pe alta. Colegii mei vin în post doar cu o sticlă de apă, leşină în curte de foame. A mai murit un om anul trecut la firma trecută, mânca corcoduşe de foame”

„Suntem minţiţi de o lună de zile că ne dau salariile, nu am primit concediile. Avem şi noi familie, copii, dar este din ce în ce mai greu, am tot sperat, dar vedem că nu se întâmplă nimic”, a zis un angajat.  

Reprezentanţii ITM Mehedinţi spun că au deschis o anchetă în acest caz, dar cel mai probabil verificările vor fi încheiate de ITM Bucureşti, având în vedere că firma de pază are sediul social în capitală.

„În privinţa firmei de pază care asigură siguranţa Combinatului de Apă Grea am primit două sesizări până acum, una formulată în urmă cu trei zile şi cealaltă formulată chiar astăzi prin care sesizează aspecte privind neplata drepturilor salariale, precum şi a contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate. Având în vedere că angajatorul are sediul social în Bucureşti, am demarat încă de ieri verificări la această unitate în ceea ce priveşte activitatea la punctul de lucru, urmând ca în funcţie de complexitatea documentelor care necesită a fi verificate, controlul respectiv să fie finalizat de colegii de la ITM Bucureşti”, a precizat Nicea Mergeani, inspectorul şef al ITM Mehedinţi.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite