RAAN are la dispoziţie doar un an pentru a evita falimentul
0Administratorul judiciar care se ocupă de insolvenţa Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare are la dispoziţie doar un an, potrivit noului cod al insolvenţei, pentru redresarea activităţii şi, implicit, împiedicarea intrării în faliment al acestui colos industrial.
Cu o legislaţie ostilă şi înglodată în datorii de circa 200 de milioane de euro, pare greu de crezut că Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, cea care produce apă grea pentru Cernavodă, va mai ieşi la liman. Ani de-a rândul, zeci de firme private au căpuşat această regie cu caracter strategic prin contracte păguboase, evident, cu complicitatea celor care s-au aflat la conducere. Numai că anul acesta, RAAN-ul a intrat în incapacitate de plată, nu a mai efectuat plăţi către firmele, odinioară privilegiate, iar acestea au apelat la cabinetele executorilor judecătoreşti pentru a recupera sume importante de bani. Aşa se face că în vara acestui an s-a declanşat o adevărată vânătoare a executorilor judecătoreşti, ajungându-se până la vânzarea locomotivelor şi vagoanelor care transportau cărbune şi chiar până la punerea sub sechestru a sediului regiei şi scoaterea sa la vânzare. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, s-a arătat îngrijorat de situaţia acestor executări silite, declarând că acestea ar putea pune în pericol desfăşurarea activităţii regiei. Astfel, situaţia Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, a fost adusă la cunoştinţă Consiliului Suprem de Apărare a Ţării dat fiind faptul că RAAN este organizată ca regie naţională de interes strategic, cu specific deosebit. „Dat fiind statutul RAAN de unitate de interes strategic, cu specific deosebit, considerăm că pericolul major generat de astfel de acţiuni poate aduce atingere directă ramurilor strategice ale economiei naţionale, în speţă al interesului naţional”, a declarat în iunie ministrul delegat pentru Energie.
Intrarea în insolvenţă
Pentru a se proteja de creditori şi furnizori, în luna septembrie, Guvernul a stabilit intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, păstrând însă dreptul Regiei de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa. „Incapacitatea de plată în care se află Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin poate conduce la încetarea activităţii, fapt ce poate produce catastrofe ecologice, fiind ştiut faptul că în instalaţiile R.A.A.N. - sucursala ROMAG PROD - se vehiculează 500 tone de hidrogen sulfurat, gaz toxic, letal şi exploziv, ce trebuie ars, în caz de sistare a producţiei de apă grea rezultând o cantitate însemnată de SO2, substanţă ce produce ploi acide cu influenţe negative asupra mediului şi sănătăţii populaţiei din zonă, cu efecte transfrontaliere”, se arata în actul normativ. Firma care se ocupă de insolvenţa RAAN-ului este SCP Tudor & Asociaţii SPRL.
Misiune dificilă
Deşi nu are deloc o sarcină uşoară, date fiind datoriile foarte mari, dar şi termenul scurt în care trebuie să pună pe picioare această regie, administratorul judiciar, Ion Tudor este optimist şi spune că regia nu va intra în faliment.
„De aproximativ o lună de zile Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a intrat în insolvenţă, o insolvenţă dorită, o insolvenţă existentă aş spune cu mult înainte de recunoaşterea ei de către Tribunalul Mehedinţi prin deschiderea procedurii, dar pentru care nu a existat un cadru legislativ. Deschiderea insolvenţei s-a făcut cu intenţia de reorganizare, intenţie la care am subscris şi noi cei de la Tudor & Asociaţii şi ne aflăm aici un intenţia de a reorganiza activitatea regiei şi în niciun caz nu se va pune problema intrării în faliment a RAAN-ului. De ce spun aceasta? În principal din trei considerente: în primul rând este caracterul de regie naţională cu un specific aparte pentru economia ţării noastre, în al doilea rând aş discuta de aspectele ce ţin de natură socială a activităţii pe care o desfăşoară RAAN-ul în acest moment, fiind cel mai mare angajator din judeţul Mehedinţi şi industria conexă ce ţine de regie determină de asemenea venituri în lanţ pentru cei care lucrează în această activitate”, spune Ion Tudor. Într-un an de zile, firma de insolvenţă va trebui să găsească sursele necesare pentru acoperirea costurilor curente, dar şi să creeze profit din care să plătească creditorii înscrişi pe tabloul de creanţe. „În primul rând ar fi o diminuare a costurilor care nu înseamnă neapărat reduceri de personal. Ponderea cheltuielilor de personal nu este cea mai mare în cadrul costurilor pe care suntem în curs să le analizăm. Din câte ştiu eu sunt multe persoane care se apropie de vârsta pensionării sau care sunt cu decizia de pensionare în buzunar. Este normal ca acestea să lase locul tinerilor. Practic nu va fi o restructurare în acest moment”, a declarat Ion Tudor.
Sindicatele au cerut disponibilizări
Şi totuşi, surprinzător, cei care au adus în discuţie subiectul disponibilizărilor sunt sindicaliştii, care culmea au venit şi cu propuneri în acest sens. “Din comisia care face analiza de personal fac parte şi reprezentanţii Sindicatului. Ei au ajuns la această concluzie că în acest moment sunt 500 de persoane care ar putea să plece, nu le-am impus noi nimic. În acest moment analizăm şi contractul colectiv de muncă şi urmează să luăm nişte decizii privind anumite clauze din contract. (…) Decizia a fost a Sindicatelor, nu ne-au consultat înainte. Au avut o întâlnire la nivel confederal, după care au ieşit în presă şi au spus acest lucru. Nu le-a cerut nimeni, noi am cerut doar o analiză pe sectoare: cine, ce face şi cu ce costuri?(…) Chiar şi Sindicatele au înţeles că e nevoie de o restrângere din punct de vedere a costurilor”, a mai adăugat Tudor. Cel mai probabil cei care vor pleca nu vor primi salariile compensatorii prevăzute la momentul actual.
Cariera Husnicioara ar putea trece la RAAN
O măsură de reducere a costurilor ar fi, potrivit administratorului judiciar, preluarea cu tot cu personal a carierei de la Husnicioara, actualmente componentă a Complexului Energetic Oltenia: “Un alt aspect pe care ni-l dorim şi care se întâmplă mai rar în procedurile de insolvenţă este diminuarea costurilor de achiziţie a cărbunelui prin preluarea Carierei Husnicioara, preluare care se face cu personal cu tot, măsură care ar duce la diminuarea costurilor de producţie în cadrul Regiei. O sucursală a RAAN care va avea ca şi acum obiect de activitate furnizarea de cărbune, dar la un alt cost. Făcându-se această preluare în cadrul procedurii de insolvenţă automat se diminuează toate costurile de producţie şi în special acest cost care este foarte mare”. Tudor a dat asigurări că în acest moment, RAAN funcţionează la capacitate, stocurile de combustibil există, se transportă săptămânal cantităţile de cărbune stabilite în anexele la contractul cu CEO, prin graficele întocmite la începutul lunii octombrie. „La ora actuală până la sfârşitul lunii se va reîntregii stocul de cărbune din rezerva de stat, urmând dacă nu perfectează acest transfer al carierei de la Husnicioara până la sfârşitul lunii să prelungim contractul de 240.000 de tone cu atât cât va fi necesar. În acest moment RAAN funcţionează la capacitate, stocurile există, se transportă săptămânal cantităţile de cărbune stabilite prin anexe la contracte”, a precizat Ion Tudor.
Citiţi şi:
RAAN ar putea disponibiliza 500 de angajaţi
Sediul central al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare scos la vânzare