Publicaţia „Scrisoare pastorală” a ajuns la numărul 300

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 14 ani încoace, la editura Parohiei Malovăţ (Mehedinţi)  apare  o revistă care se numeşte “Scrisoare pastorală” şi care este oferită gratuit credincioşilor din parohie şi nu numai.  Scrisoarea pastorală conţine  cuvinte de învăţătură,  atitudini la anumite aspecte din viaţa comunităţii locale ori de interes naţional,  ştiri din viaţa parohiei, programul parohiei şi  multe alte lucruri care îi interesează pe oameni.

Revista a ajuns la numărul 300, ocazie cu care preotul paroh Alexandru Stănciulescu Bârda, care se îngrijeşte de apariţia publicaţiei, mulţumeşte enoriaşilor şi susţinătorilor parohiei pentru sprijinul material.

“Am publicat pagini de zidire sufletească, de întărire în credinţă, materiale în care am luat atitudine faţă de prozelitismul sectar. Am analizat, pe cât ne-a stat în putinţă, numeroase aspecte sociale, politice şi religioase din ţară şi din străinătate, trecându-le prin filtrul de gândire al omului de la ţară, nepoluat de ideologii politice şi de partid. Am avut mereu în centrul atenţiei interesele ţării, ale Bisericii, ale neamului românesc, ale comunităţii locale. Am valorificat, pe cât ne-a stat în putinţă, comoara folclorului mehedinţean, scoţând la lumină, pentru prima dată, culegeri pe care le-am făcut pe teren în urmă cu peste 40 de ani”, spune părintele Stănciulescu Bârda.

Mare iubitor de cultură, Al. Stănciulescu Bârda a pus bazele editurii Parohia Malovăţ, sub titulatura căreia au fost publicate de-a lungul anilor peste 250 de titluri de cărţi, unele chiar în zeci de mii de exemplare. Cărţile au ajuns în casele creştinilor din toata ţara, cât şi în străinătate până în Australia.

“Scrisoarea pastorală rămâne o mărturie, că Biserica are şi azi un rol important în peisajul religios, cultural şi social al satului românesc în special şi al societăţii în general, că se poate realiza ceva chiar şi la nivelul unui sat, dacă vrea Dumnezeu şi oamenii depun un pic de strădanie. Regretăm că nu am putut să-i oferim o altă haină, un aspect de revistă propriu-zisă, dar aceasta a fost formula cea mai potrivită şi mai ieftină pentru ca să rezistăm. Dacă ,,publicaţia” ar fi apărut în condiţii mai pretenţioase, n-am fi putut să suportăm cheltuielile necesare, ca s-o răspândim gratuit cititorilor”, mai spune preotul paroh de la Malovăţ.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite