Poliţistul local lovit în timpul unei misiuni a murit la Spitalul din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul local Constantin Barbu FOTO Facebook
Poliţistul local Constantin Barbu FOTO Facebook

Poliţistul local Constantin Barbu, lovit în timpul unei misiuni la care fusese solicitat pentru aplanarea unui conflict izbucnit între mai mulţi tineri pe o stradă din Drobeta Turnu Severin a murit azi noapte la Spitalul din Craiova.

În urmă cu două zile, poliţistul local fusese operat la Clinica de Neurochirugie a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Craiova şi medicii se declarau optimişti în ceea ce priveşte evoluţia stării sale de sănătate.

Azi noapte însă, în jurul orei 23,00, inima lui Constantin Barbu a încetat să mai bată, în urma unor trei stopuri cardiorespiratorii consecutive.

Vestea morţii sale a îndurerat întreg colectivul Poliţiei Locale din Drobeta Turnu Severin, Constantin Barbu fiind un poliţist model, dar şi un om iubit de colegii lui.

Agentul Constantin Barbu de la Poliţia Locală din Drobeta Turnu Severin a ajuns în comă în data de 2 februarie la Spitalul din Craiova, după ce a fost lovit violent de un bărbat pe o stradă din municipiu. Un echipaj al poliţiei fusese solicitat la faţa locului pentru a aplana un conflict care izbucnise în apropierea unui bar. Constantin Barbu a fost lovit cu pumnii în zona feţei în timp ce încerca să îi legitimeze pe tinerii implicaţi în scandal.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite