Piersicii şi caişii, distruşi de ger şi de brumă. Vom mânca fructe din import
0Românii nu vor consuma anul acesta caise şi piersici din producţia proprie pentru că gerul şi bruma au distrus pomii aflaţi în plină floare.
Temperaturile scăzute şi bruma au adus pagube însemnate pomicultorilor în această primăvară, cei mai afectaţi fiind caişii şi piersicii. Preşedintele interimar al Camerei Naţionale Agricole, Cornel Stroescu, spune că a fost un an atipic, pomii înflorind mult mai devreme decât perioada normală.
“Pentru pomicultură a fost un an atipic, cu temperaturi mari în luna februarie. Dacă vorbim de caişi şi piersici, aceştia au înflorit cu peste 30 de zile înainte de termen. Din informaţiile pe care le am, la nivel naţional, anul acesta piersica românească şi caisele nu cred că le vom consuma din livezile noastre. E vital să înfiinţăm un fond mutual pentru ca agricultorii să-şi recupereze cel puţin cheltuielile pentru că altfel în timp nu vom mai avea fermieri care să investească în agricultură”, spune Cornel Stroescu.
Preşedintele Camerei Naţionale Agricole mai spune că nicio firmă de asigurări din România nu încheie poliţe de asigurare pentru culturi, în caz de îngheţ de iarnă sau secetă.
Soiurile timpurii, afectate
O evaluare a pagubelor produse în pomicultură s-a făcut şi de specialiştii Direcţiei pentru Agricultură Mehedinţi şi s-a constatat că majoritatea localităţilor din judeţul Mehedinţi au fost afectate.
„Din păcate, în majoritatea comunelor din judeţ a fost afectat caisul şi piersicul din cauza îngheţului şi brumelor, în special soiurile care au fost înflorite, soiurile timpurii. La piersic este posibil să fii scăpat cumva de îngheţ soiurile tardive. E adevărat, în ultimul timp, nici oamenii nu mai respectă zonarea, se duc cu caisul şi în zonele nordice, iar la noi în judeţ este zonat pe terasele Dunării, în partea de sud”, spune inginerul Rodica Ţîrăi.
La Magheru, o localitate aflată în imediata vecinătate a municipiului Drobeta Turnu Severin, caişii şi piersicii sunt afectaţi în totalitate. De ce s-au temut de asta n-au scăpat localnicii, care s-au speriat când au văzut pomii înfloriţi în februarie. Oamenii se gândesc că poate s-a schimbat clima fiindcă altă explicaţie nu găsesc pentru ceea ce s-a întâmplat.
„Caişii sunt terminaţi din cauza brumei şi gerului care a fost atât de mare, s-au uscat în pomi şi florile şi frunzele, nu mai dau nimic, inclusiv piersicii. Mi-e teamă să nu se usuce şi cred că nici frunzele nu mai ies că am văzut că s-au opărit cu totul aşa. Nu ştiu ce s-o fii întâmplat, poate s-a schimbat clima, văd că de la an la an primii pomi care înfloresc tindem să-i pierdem”, se plânge un localnic.
S-au ars toate florile
„Dezastru, acum trei săptămâni erau înfloriţi, erau frumoşi, iar acum s-au uscat, nu mai dă rodul la caişi din cauza îngheţului s-au ars toate florile. Toată livada mea e distrusă. Acum o să mâncăm caise din import, asta este, Dumnezeu a ţinut cu ţările astea de unde importăm fructe”, zice Ionică Constantin, un alt localnic din Magheru.
„După îngheţ a căzut bruma, a dat şi un pic de îngheţ, că a fost apa îngheţată şi pomii s-au cam distrus. Acum ce mai înfloreşte cu asta rămânem, dar prima serie de pomi e distrusă, nici măcar frunzele nu mai au şansa să iese că a căzut mugurul acela, lăstarul. La mine în livadă au fost afectaţi migdalul, caisul şi corcoduşul” spune Gheorghiţa Trifu, din Magheru.