O carte despre viaţa românilor din Serbia de Răsărit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul cuprinde o istorie vie surprinsă în note, interviuri şi reportaje şi îşi propune să explice o parte din cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă comunitatea românească din Serbia de Răsărit.

Lucrarea „Românii timoceni – studiu jurnalistic despre românii din Timoc şi Morava şi lupta lor pentru păstrarea identităţii naţionale”, semnată de jurnalistul Romeo Crîşmaru va fi lansată  în data de 25 februarie 2015,  în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Volumul a fost tipărit cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, iar cu prilejul lansării lui, în cadrul târgului de carte Gaudeamus, va avea loc şi dezbaterea: „Unitate şi reconciliere la românii din Serbia de Răsărit”, la care participă lector univ. dr. Mihai Ghiţulescu de la Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova, conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Serbia de Răsărit. Moderatorul dezbaterii va fi scriitorul Mihai Firică. Evenimentul este organizat de publicaţia online jurnalromanesc.ro, în colaborare cu Universitatea din Craiova.

Cu prilejul lansării volumului dedicat românilor din Timoc, jurnalistul Romeo Crîşmaru va dona o parte din volumele editate Bibliotecii Universităţii din Craiova şi Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova.

Cartea „Românii timoceni – studiu jurnalistic despre românii din Timoc şi Morava şi lupta lor pentru păstrarea identităţii naţionale” şi-a propus să ilustreze, în note, reportaje şi interviuri culese din localităţi emblematice pentru comunitatea românească din Serbia, dintre Dunăre, Timoc şi Morava, realităţi ale vieţii conaţionalilor noştri şi ale modului în care ei îşi păstrează identitatea românească luptându-se, de cele mai multe ori, cu reticenţa autorităţilor sârbe, cu nedreptăţile istoriei şi cu propriile lor convingeri, precum şi cu dureroasa împărţire a comunităţii lor în români şi vlahi.

„Orice călătorie în Valea Timocului şi, în general, în Serbia de Răsărit, fie că e vorba de Valea Dunării, Timoc, Valea Moravei sau Homolje, este cu siguranţă o experienţă deosebită. Cine trăieşte pentru prima oară această experienţă unică, îşi doreşte cu ardoare să revină aici. Şi nu este nevoie de o doză de patriotism excesiv de mare, vecină cu naţionalismul, pentru a te simţi mişcat de ceea ce vezi aici, impresionat şi emoţionat. Emoţiile sunt cu atât mai mari cu cât vezi că aceşti oameni vorbesc aceeaşi limbă română ca şi tine, folosind, desigur, un dialect local atât de frumos şi plăcut auzului, dar pe măsură ce intri în vorbă cu ei, identificarea începe să devină o problemă. Foarte mulţi spun că sunt români, aşa cum au fost bunicii şi străbunicii lor, alţii spun că sunt rumâni, iar în cel mai nefericit dintre cazuri ei se autodenumesc VLAHI, spunându-ţi cu seninătate că aşa se spune pe aici, aşa se spune în limba sârbă la români – „vlasi”!”, spune autorul cărţii.

Cartea mai conţine un reportaj realizat la Biserica românească cu hramul Sfinţilor Montanus şi Maxima din Sigidunum, aflată pe Valea Moravei, unde preotul Iel Buobu Lui împlineşte, după 1700 de ani, profeţia Sfântului Montanus, cel care înainte de a fi ucis pentru credinţa lui în Hristos, prin înecare în râul Sava, pe 26 martie 304, a spus: „Cu ochii minţii văd, Stăpâne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou care cheamă numele Tău cel Sfânt, prin biserici, în limba română”

Cartea poate fi citită şi online, la următoarea adresă http://www.jurnalromanesc.ro/jr1/images/Cartea/romanii_timoceni_WT.pdf

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite