Mănăstirea Strehaia, redată circuitului turistic

Mânăstirea de la Strehaia FOTO Episcopia Severinului şi Strehaiei

Recepţia lucrărilor efectuate la Mănăstirea Strehaia – Ruinele Palatului Domnesc a avut loc în prezenţa directorului general al Institutului Naţional al Patrimoniului, Alexandru Muraru.

Lucrările la Mănăstirea Strehaia au început în anul 2007 şi s-au finalizat în 2011, iar zilele trecute a avut loc o recepţie finală după încheierea termenului de garanţie. Reprezentanţii Institutului Naţional al Patrimoniului s-au declarat mulţumiţi şi nu au avut de adus obiecţii în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor efectuate aici. „Palatul de la Strehaia reprezintă un monument ecleziastic foarte important mai ales că nu vorbim doar de o biserică, ci vorbim şi de acele ziduri de incintă. E un monument care merită în continuare să se investească, iar aceasta se va vedea în numărul de turişti pe care îl va genera”, a declarat Alexandru Muraru, directorul general al Institutului Naţional de Patrimoniu. Aflat sub supervizarea Ministerului Culturii şi a Institutului Naţional al Patrimoniului, proiectul de consolidare-restaurare început în 2007 este finalizat după un efort considerabil de cercetare arheologică, reconstituire şi reconstrucţie. Până la finalizarea lucrărilor, Institutul Naţional al Patrimoniului a alocat fonduri în cuantum de aproximativ 200.000 de lei, în vederea refacerii zidurilor, tencuielilor, executării lucrărilor de consolidare şi completare a zonelor dispărute.

Istoria Mănăstirii Strehaia

Desfiinţată în urma Legii de Secularizare a averilor mănăstireşti din 1863, Mănăstirea Strehaia a rămas ca biserică de mir până în 1958 când s-a dat în folosinţă noua biserică a localităţii Strehaia, devenită oraş încă din 1921, pe motive istorice. La propunerea Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, în urma aprobării Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a recunoaşterii de către Stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, s-a reînfiinţat Mănăstirea Strehaia, reluându-se astfel viaţa monahală după o întrerupere de 127 de ani pe aceste meleaguri. Aici şi-a avut reşedinţa de-a lungul timpului o seamă de instituţii bisericeşti şi laice. Astfel, Mitropolia a II-a a Ţării Româneşti, înfiinţată la 1370 de domnitorul Vlaicu Vodă, cu sediul la Severin, şi-a avut reşedinţa şi la Strehaia, în perioada anilor 1474-1504. Tot aici, a fost: reşedinţa temporară a Băniei Severinului, în anii 1375, 1377-1382 şi 1832-1390; reşedinţa Băniei Strehaiei între anii 1479-1495, reşedinţa Mehedinţilor de la începutul secolului al XVI- lea până la sfârşitul secolului al XVII-lea, condusă între anii 1582-1588, de viitorul domn Mihai Viteazul; capitală temporară a Ţării Româneşti în timpul primei domnii a voievodului RADU MIHNEA [septembrie1601 ], când domnitorul, după luptele cu SIMEON MOVILĂ, s-a retras în cetatea întărită a Strehaiei cu 7000 de oşteni, dând hrisoave datate cu menţiunea “în scaunul domniei mele, în Strehaia”. Domnitorul Ţării Româneşti –Grigore Ghica, a înfiinţat în 1672 Episcopia Strehaiei, care a funcţionat până în anul 1679. Folosindu-se de sălbăticia locurilor acestora, înfricoşător de frumoase, care te îndeamnă la contemplarea lui Dumnezeu prin natură, domnul Matei Basarab, descendent din boierii Craioveşti pe linie femeiască, va rectitori la 1645 mănăstirea Strehaia, pe vechiul amplasament al Craioveştilor de la sfârşitul secolului XV-lea, unde comunitatea de monahi îşi va afla liniştea interioară, pacea cu ei înşişi şi cu Dumnezeu.

Constantin Brâncoveanu a adăugat un pridvor

În 1693 Sfântul Constantin Brâncoveanu domnitorul Ţării Româneşti, descendenţi şi el tot pe linie femeiască din Craioveşti şi neam cu Matei Basarab, va adăuga la biserică un pridvor şi uşa de intrare, care se păstrează şi astăzi. O particularitate aparte la mănăstirea Strehaia o constituie orientarea altarului Bisericii. Legenda, preluată şi de Nicolae Iorga, spune ca Mihai Viteazul, care s-a născut la Strehaia ar fi făcut o primă biserică, ridicând-o noaptea şi, orientându-se greşit, a asamblat biserica cu altarul spre Sud. Matei Basarab, a păstrat şi el aceeaşi orientare. Referindu-se la acest fapt în afară de cele zise de legendă,s-au mai emis şi alte ipoteze cu privire la orientarea bisericii, şi anume: nu ar fi fost loc suficient intre clădirea palatului domnesc şi corpul de chilii; este o amplasare strategică (şi turcii ştiau că ortodocşii îşi ridicau bisericile cu altarul spre răsărit, şi, ca să nu devină punct de orientare pentru aceştia ,”oltenii isteţii “ au schimbat direcţia de amplasare pentru introducerea în eroare a năvălitorilor); este amplasată după solstiţiul de iarnă, căci la 22 decembrie orele 8:30 – 9:00 A. M., raza de soare care pătrunde pe fereastra de la Sfântul Altar prin Sfintele Uşi, împarte biserica în două părţi egale. Toate aceste teorii sunt veridice în felul lor. Pentru mulţimea pelerinilor care au trecut porţile Sfintei Mănăstiri Strehaia, se numără şi Patriarhul Macarie al Antiohiei, însoţit de renumitul Paul de Alep care ne lasă o frumoasă descriere a mănăstirii din acele timpuri, spunând:
“Noi n-am întâlnit, desigur, nici o altă mănăstire deopotrivă cu aceasta. Priveliştea larg deschisă asupra locurilor din jur este deosebit de înveselitoare pentru suflet“. De asemenea, când Oltenia a fost sub austrieci, inginerul maior I. C. Weiss, a făcut planurile cetăţii la care exista “o fortificare exterioară, un şanţ de apă, lat de 4,5 stânjeni şi adânc de 2 stânjeni”.

Obiectiv istoric de interes naţional cu valoare excepţională

Peste pictura originală din 1645 care probabil s-a deteriorat de-a lungul timpului, în 1826 s-a adăugat un alt strat de pictură, tot în frescă, şi care copiază în cea mai mare parte aceleaşi scene originale, după cum se vede în locurile decapate în perioada renovărilor efectuate între anii 1962-1969. Dintre picturile cele mai importante amintim: tabloul votiv al cititorilor Matei Basarab cu Doamna sa Elena şi prinţul Mateiaş, precum şi tabloul cu boierii Craioveşti-Barbu, Pârvu şi Danciu. Dacă din veniturile moşiei de 62.500 hectare cu care a fost înzestrată de către ctitori şi alţi domnitori, mănăstirea Strehaia întreţinea orfelinate în Bucureşti după cum reiese din documentele vremii, în prezent are ea nevoie de ajutor. Din cele 17.5 hectare rămase după secularizare şi predate Statului Român, în 1950 (procesul verbal din 7 martie 1950 arată numai 15 hectare), mănăstirea a recuperat cca.7 hectare, ducând în continuare tratative şi pentru primirea celorlalte. Între anii 1993 – 1994, s-a amenajat un corp de chilii necesar adăpostirii personalului necesar bunei desfăşurări a vieţii monahale. Ansamblul Mănăstirii Strehaia, format din biserica monument istoric, beciurile palatului domnesc, fundaţiile vechilor chilii şi zidul de incinta al vechii cetăţi medievale, este nominalizat în Legea 5/2000, secţiunea III, zone protejate, ca obiectiv istoric de interes naţional cu valoare excepţională. În şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 07 august 2007 s-a aprobat schimbarea destinaţiei mănăstirii ,,Sf. Treime” Strehaia din mănăstire de monahi (călugări) în mănăstire de monahii (călugăriţe).