Maladia misterioasă care seceră vieţile oamenilor şi pentru care medicii încă nu au găsit un leac. Ce spun specialiştii despre boala care distruge rinichii

Sorin Istodor, din Strehaia, face de 16 ani dializă FOTO Corina Macavei

O boală cumplită, numită prin părţile Mehedinţiului "uremie de Ergheviţa" şi cunoscută în lumea medicală ca "nefropatie endemică balcanică", ori , mai scurt, NEB, seceră vieţile a zeci de mehedinţeni de câteva decenii. Cercetătorii nu au reuşit să stabilească cauzele care generează această maladie nemiloasă în zonele afectate din trei ţări balcanice.

Nefropatia endemică balcanică se întâlneşte într-o zonă delimitată în Balcani, în zone apropiate din trei ţări limitrofe, România, Bulgaria şi Serbia. Focarul principal din ţara noastră se află în apropierea oraşului Drobeta Turnu Severin, cu maximul de incidenţă în satul Ergheviţa şi în satele învecinate. Ea afectează grav rinichii, are o evoluţie clinică spre insuficienţă renală cronică ireversibilă.

Primele cazuri, la Ergheviţa

În România, prezenţa ei a fost descoperită în anul 1958. În Mehedinţi, primele cazuri au fost semnate în rândurile muncitorilor ceferişti de la Ergheviţa, unde în perioada 1950-1958, s-au înregistrat 52 de cazuri în cele 162 de gospodării cât număra satul. În timp, observaţiile efectuate de medicii mehedinţeni au demonstrat că aria de nefropatie endemică în judeţ este mult mai întinsă şi cuprinde 110 sate grupate în trei mari focare: mai întâi enclava Ergheviţa-Bistriţa-Hinova, apoi aşezările din jurul oraşelor Vânju Mare şi Strehaia. Şi azi în Mehedinţi boala pândeşte mii de suflete. Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţul Mehedinţi sunt în prezent 1060 de persoane cu insuficienţă cronică renală, din care o parte suferă de nefropatie endemică balcanică. În ultimii trei ani, cifrele au rămas constante, cu 50-60 de persoane în plus sau în minus.

Apa de băut, o ipoteză

Cercetările făcute de-a lungul anilor nu au putut stabili însă care sunt cauzele care fac ca rinichii bolnavilor loviţi de această boală să ajungă de mărimea unor nuci. Multă vreme s-a crezut că acţiunea unor elemente radioactive din apa de băut ar duce la această cumplită maladie. Potrivit unor cercetări efectuate în 1996 de specialişti de la Institutul American de Geologie, în colaborare cu medici mehedinţeni, cauza bolii ar fi apa de băut. Ei au constatat că satele afectate se găsesc într-un perimetru unde există o gură de mină de unde s-a extras pentru puţină vreme cărbune. S-a ajuns la concluzia că apa din fântâni ar fi contaminată cu substanţe organice toxice pentru că spală aceste depozite de cărbune, formând amine care dau naştere la tumori. Acelaşi lignit se găseşte şi în celelalte zone-focar din Balcani, aşa că această teorie pare una credibilă. Însă, cum în acelaşi sat, cu mulţi bolnavi, sunt familii "blestemate" şi, lânga ele, familii în care nu s-a înregistrat de câteva generaţii nici un caz de NEB, ipoteza cade.

FOTO Medicul Constantin Cruceru de la Spitalul CFR din Turnu Severin

„Agregabilitatea familiară este evidentă ceea ce a dus la supoziţia că este o boală cu transmitere genetică. Presupunerea a fost contrazisă de observaţia că doi indivizi proveniţi din sarcini gemelare care au fost despărţiţi şi duşi în localităţi diferite, unul a făcut boala  - cel care a stat în zona cu nefropatie endemică, iar cel care a fost dus în altă localitate, unde nu exista această boală, nu s-a îmbolnăvit. Acest fapt a dus la concluzia că NEB nu este o boală cu transmitere genetică, ci corespunde unui anumit genotip care predispune la instalarea ei în condiţiile acţionării anumitor factori de risc locali, cum sunt apa, solul, radioactivitatea, lignitul, infecţiile renale sau anumite toxice din alimente sau din plantele care parazitează culturile de cereale”, spune medicul primar interne şi competenţe în hemodializă, Constantin Cruceru, de la Spitalul CFR din Drobeta Turnu Severin, unde există o secţie de hemodializă.

Ciudăţeniile bolii

Ciudat este că înt-un sat sunt familii întregi care fac boala, iar alte familii din apropierea lor nu o fac. Chiar în sânul aceleaşi familii, unii se îmbolnăvesc, alţii nu. De asemenea, sunt sate afectate de NEB, vecine cu sate neafectate de această boală. Se pare că este de ajuns să trăieşti 10-15 ani în această zonă pentru ca mai apoi să ţi se pună diagnosticul de nefropatie endemică balcanică.

„Chiar şi în străinătate au fost persoane care au făcut nefropatie endemică balcanică, în Statele Unite sau în Austrialia, plecate bineînţeles din zonele endemice de la noi. Sau invers, vine o persoană dintr-o zonă în care nu se întâlneşte această boală şi care după 10-15 ani are ghinionul să facă această boală”, mai spune medicul Constantin Cruceru.

Cum apare boala?

Debutul bolii este unul lent, cu semne nespecifice de boală. Bolnavii prezintă cefalee, ameţeli, lipsa poftei de mâncare, o stare de anemie marcată. Aceste simptome sunt de fapt rezultatul instalării încă de la începutul bolii a anemiei. „Pe parcurs, anemia se accentuează, bolnavii au un aspect palid-gălbui, dar un lucru foarte important este că în mare parte din ei suportă foarte bine această anemie faţă de alte tipuri de anemie la alţi bolvani care este suportată mult mai greu. Tocmai această anemie este cea care îi aduce pe pacienţi la medic, dar din păcate de foarte multe ori este prea târziu fiindcă sunt deja în faza de insuficienţă renală cronică. În patologia renală, rinichii bolnavului de NEB sunt cei mai mici, ajung ca două nuci, de la dimensiunile normale de 10-12 cm”,  explică medicul severinean.

Când se ajunge la hemodializă?

În stadiul final de insuficienţă renală cronică se aplică tratamentul de înlocuire a funcţiei renale prin hemodializa cronică, dializa peritoneală şi transplantul renal. În mod normal, hemodializa ar trebui să fie o metodă de tratament care să ţină bolnavul în viaţă până la un transplant renal, însă în România prea puţini dintre bolnavi au şansa de a primi un rinichi. Medicul Constantin Cruceru spune că în ultimii doi ani niciun bolnav aflat în evidenţa Spitalului CFR din Turnu Severin nu a suferit o operaţie de transplant renal.

Hemodializa cronică cuprinde procesele fizico-chimice care au loc de-a lungul unei membrane semipermeabile care separă sângele bolnavului de o soluţie hidroelectrolitică rezultând o epurare a organismului de toxinele acumulate care în mod normal ar trebui eliminate de rinichi. Bolnavul este monitorizat de către aparatul de hemodializă, este supravegheat permanent de către cadrele medicale pentru că în timpul dializei pot să apară accidente, diferite complicaţii, care trebuie remediate prompt pentru a nu pune în pericol viaţa bolnavului. Durata de viaţă a bolnavilor care urmează acest tratament este compatibilă cu o supravieţuire destul de îndelungată, în medie peste cinci ani, dar poate ajunge şi până la 15-20 de ani. Cauzele principale care duc la decesul bolnavului care face tratament prin hemodializă cronică sunt bolile cardiovasculare în peste 30 la sută din cazuri, bolile vasculare cerebrale în peste 10 la sută din cazuri, infecţiile – 14 la sută, bolile digestive în până la 45 la sută din cazuri, suicidul – 2 la sută.

De 16 ani face dializă

Într-un salon cochet din  Spitalul CFR din Drobeta Turnu Severin l-am întâlnit pe Sorin Istodor, din Strehaia.  Are 41 de ani şi de 16 ani face dializă. Este conectat la maşinăria acea modernă care îi curăţă sângele şi în felul acesta îi prelungeşte viaţa. Ştie că este unica lui şansă de a trăi. Vine aici ca la a doua casă, iar medicii şi asistentele medicale sunt un fel de rude apropiate. Îşi aminteşte că avea 25 de ani şi toată viaţa înainte atunci când a aflat că este bolnav. S-a dus la medic din cauza unei răceli puternice, însă diagnosticul avea să-i schimbe viaţa la 180 de grade. Muncea ca miner şi visa ca orice alt tânăr să-şi întemeieze o familie. Dar visele sale s-au spulberat într-o clipă fiindcă această boală de care nici măcar nu auzise până atunci l-a transformat într-un alt om.

” Nu putem lucra, nu avem voie să facem efort pentru că nu ne permite sănătatea, dar eu respect tratamentul, programul de dializă, odihna. Sunt probleme care apar pe parcurs cu organele celelalte, care se slăbesc de-a lungul anilor. Nu m-am căsătorit pentru că nu am vrut să pătimească şi alţii pe lângă mine. Boala aceasta mi-a schimbt radical viaţa. De trei ori pe săptămână trebuie să vin la spital”, ne spune Sorin Istodor.

În familia sa nimeni nu mai este bolnav de NEB, aşa că de multe ori s-a gândit că în cazul său a fost pur şi simplu un ghinion teribil. „Ori poate soarta?” se întreabă retoric Sorin.

„Mă simţeam slăbit”

Într-un alt colţ al salonului, un alt pacient, o altă poveste tristă de viaţă. Vasile Robu, de 72 de ani, este din satul Drăgoteşti, aparţinător comunei mehedinţene Prunişor. Lucra ca tehnician la Şantierul Naval din Drobeta Turnu Severin când avea să afle nemilosul diagnostic.

  FOTO Vasile Robu „Acum 15 ani m-am  internat la Spitalul Judeţean. Mă simţeam slăbit, oboseală multă în corp. Doamna doctor de acolo mi-a zis <<Fii atent ce faci că s-ar putea să ai probleme, să ajungi la dializă>>. Nu am prea crezut eu până când s-a întâmplat să ajung”, îşi aminteşte Vasile Robu.

Şi aşa s-a întâmplat. De şase ani aşteaptă ca un soldat disciplinat de trei ori pe săptămână să vină ambulanţa în dreptul casei sale. Îl aduce aici la Spitalul CFR, locul unde medicii şi asistentele medicale au reuşit de-a lungul anilor să-l ţină în viaţă. Pentru el viaţa nu mai înseamnă decât o navetă permanentă între patul de acasă şi cel de dializă. „Dacă nu veneam aici eram de mult dus, era bojul mare pe mine. Şi soţia mă ajută foarte mult, ea este cea care grijă de mine. Fără ea, eram terminat de mult. Mâncărurile trebuie să fie nesărate, nu avem voie să consumăm prea multe lichide, e o boală foarte grea”, spune Vasile.