Lovitură pentru contrabandişti. Ce cantitate de ţigări au confiscat poliţiştii
0Peste 50.000 de ţigarete au fost confiscate de poliţie, în urma unei acţiuni organizare de IPJ Mehedinţi în colaborarecu poliţiştii din Dolj, ocazie cu care au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare în ambele judeţe.
Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Economice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi şi poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, Serviciul Acţiuni Speciale, Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin, în colaborare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi Secţia de Poliţie Pleniţa şi cu sprijinul de specialitate al D.I.P.I au efectuat joi zece percheziţii domiciliare (cinci în judeţul Dolj şi cinci în judeţul Mehedinţi), la locuinţele a şase persoane suspectate că ar face parte dintr-un grup infracţional organizat.
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate un număr de 53.200 ţigarete netimbrate.
„Menţionăm că în perioada 03.06.2014-25.11.2014, poliţiştii mehedinţeni au organizat numeroase acţiuni în cadrul cărora, persoanele menţionate au fost surprinse în flagrant deţinând şi transportând cantitatea totală de 325.320 ţigarete netimbrate. Totodată, s-a luat măsura indisponibilizării a patru autoturisme aparţinând grupării infracţionale, folosite la transportul produselor din tutun provenite din contrabandă”, precizează Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi contrabandă.
Faţă de C.I., P.D. şi P.I. s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei de 05.12.2014 să fie prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă.
Citeşte şi: