IPJ Mehedinţi: măsuri sporite pentru un Revelion în siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipaje de poliţie în piaţa centrală din Turnu Severin
Echipaje de poliţie în piaţa centrală din Turnu Severin

Peste 230 de poliţişti se vor afla în stradă pentru ca trecerea în Noul An să fie făcută în linişte. Din dispoziţia şefului inspectoratului au fost luate măsuri suplimentare, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

Peste 230 de poliţişti vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente şi pentru a intervini atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 132 sunt poliţişti de ordine publică, 18 de poliţişti de la rutieră şi peste 84 de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

“Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), în municipiul Drobeta Turnu Severin la care sunt aşteptate să participe peste 1.500 de persoane. Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică în locurile în care se vor organiza manifestările specifice sărbătorilor de iarnă, fiind pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi, totodată, să intervină atunci când situaţia o va impune”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

În această perioadă, Poliţia Rutieră va acţiona pe întreaga reţea de drumuri, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice. Vor fi folosite 9 aparate radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite