Gruparea de de Jandarmi Mobile ,,Fraţii Buzeşti” Craiova asigură măsurile de ordine la meciul de fotbal Pandurii Tg. Jiu – F.C. Viitorul Constanţa
0
Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Fraţii Buzeşti”Craiova asigură măsurile de ordine înainte, pe timpul şi după desfăşurarea acestui eveniment sportiv.
Mâine, 12 martie, pe stadionul municipal din Drobeta Turnu Severin, se va disputa cu începere de la orele 20.30, meciul de fotbal dintre echipele C.S. Lignitul Pandurii Tg. Jiu – FC Viitorul Constanţa, competiţie catalogată cu grad mediu de risc.
Jandarmii, sprijiniţi de efective din cadrul I.P.J. Mehedinţi, I.S.U. Mehedinţi, Poliţia Locală şi societatea specializată de pază şi protecţie, vor asigura condiţiile de securitate pentru toţi participanţii la această manifestare sportivă şi vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional şi contravenţional, intervenind în cazul în care ordinea publică va fi tulburată.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova invită spectatorii să respecte prevederile legale pe timpul deplasării către locurile de desfăşurare a competiţiei sportive, în apropierea şi în interiorul acestora.
„Le reamintim spectatorilor că, în conformitate cu prevederile legale, este interzisă participarea la competitiile sportive a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora”, spune Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinţi.
Jandarmii recomandă participanţilor la acest eveniment sportiv să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să se supună controalelor corporale preventive, care se vor efectua începând cu dispozitivele de prefiltrare. De asemenea, să se deplaseze din timp către arena sportivă, astfel încât să se evite aglomeraţiile la porţile de acces. Accesul în stadion va fi permis începând cu ora 19.00, pe baza documentelor emise de club în acest sens.