Eroul de lângă noi. Un pompier aflat în timpul liber a salvat viaţa unui tânăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fi pompier este una dintre cele mai nobile profesii din lume. Ne-o demonstrează un pompier de la ISU Drobeta, care aflat în timpul liber, a sărit imediat în ajutorul unui tânăr ce suferise arsuri grave în urma unui incident stupid petrecut sâmbătă după-amiază în dreptul unei cişmele dintr-o localitate din Mehedinţi.

Dacă s-ar acorda pentru 2018  titlul de cetăţean de onoare al judeţului Mehedinţi, acesta cu siguranţă ar trebui înmânat plutonierului major Gabriel Liciu de la ISU Drobeta. Datorită ajutorului său, un tânăr care a suferit în această după-amiază arsuri grave, este acum în afara oricărui pericol.

Se întorcea de la părinţi şi la ieşire din satul Dobra, Gabriel Liciu a oprit maşina pentru a lua apă de la o cişmea. În acest timp, lângă el a oprit un autoturism, în care se aflau tatăl (43 de ani) şi fiul acestuia de 20 de ani, din localitatea Malu Mare (Dolj). Fără să îşi dea seama de consecinţe, tânărul a ridicat capota şi apoi a desfăcut capacul de la vasul de expansiune de la motor, moment în care aburul fierbinte i-a atins faţa, braţele şi antebraţele, provocându-i arsuri grave.

Gabriel Liciu a sunat imediat la 112 pentru ca o ambulanţă specială pentru arşi să vină după tânăr. Pentru a câştiga timp ştiut fiind faptul că în astfel de cazuri orice minut contează pentru viaţa pacientului, pompierul l-a urcat pe tânăr în autoturismul său şi l-a adus până la Hinova, unde a fost preluat de ambulanţă. A fost adus la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin, iar de aici a fost trimis la Clinica de chirugie plastică din Craiova. A ajuns mai târziu la spital şi tatăl tânărului accidentat, care nu a avut cuvinte de mulţumire pentru pompierul Gabriel Liciu. De altfel, Gabriel a rămas alături de tânăr la spitalul din Severin până seara târziu când acesta a plecat spre clinica din Craiova.

Nu este prima dată când pompierul Gabriel Liciu dă dovadă de spirit civic şi sprijin necondiţionat pentru semeni. În luna februarie a.c., ieşise din tură şi se îndrepta spre Turnu Severin, când la Gura Văii, aproape de Vama Porţile de Fier I, a văzut o maşină accidentată. A sărit şi atunci imediat în ajutorul victimelor. Conducătorul unui autoturism Ford Sharan, în vârstă de 27 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care se deplasa spre Orşova, efectuase o manevră de depăşire, moment în care a pierdut controlul volanului, a intrat într-un copac de pe marginea drumului, iar autoturismul s-a răsturnat într-un şanţ. Le-a acordat primul ajutor şi apoi a scos bornele de la acumulatorul maşinii fiindcă exista riscul unei explozii. În poziţia în care se afla maşina răsturnată se scurgea carburant pe acumulator, plus că mergeau şi avariile şi aeroterma.
 

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite