Un elev de 19 ani din Orşova, cercetat după ce îşi ameninţa colegii cu un cuţit pentru a lei lua banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un elev a fost depistat de un echipaj de jandarmerie în zona complexului de licee din municipiul Turnu Severin, având asupra sa un cuţit, acesta motivând că îl poartă pentru a se apăra.

Un elev de 19 ani de la Colegiul „Dierna“ din Orşova este cercetat după ce mai mulţi elevi au sesizat că tânărul le cerea bani, iar dacă ei refuzau să-i plătească, îi ameninţa cu un cuţit, agresorul fiind prins de jandarmi într-un local din Drobeta Turnu Severin, având cuţitul la el.

Un echipaj de jandarmerie care se afla luni în serviciul de patrulare în zona ,,Complex Licee” din municipiul Drobeta Turnu Severin  a depistat un tânăr care avea asupra sa un cuţit.

Jandarmii au fost sesizaţi de un elev despre faptul că în zonă îşi face apariţia de ceva vreme un tânăr care are un comportament neadecvat şi abordează elevii ce intră şi ies de la cursuri.

“În urma verificărilor efectuate, jandarmii au identificat într-unul din localurile de alimentaţie publică învecinate,  pe G. Eugen, de 19 ani, care domiciliază în localitatea Şimian şi  este elev la o instituţie de învăţământ din municipiul Orşova. La controlul corporal preventiv efectuat, asupra celui în cauză a fost găsit un cuţit (briceag), tânărul motivând că îl are asupra sa pentru a se apăra”, a precizat cpt. Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinţi. 

Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept al cuţitului. Arma a fost ridicată de jandarmi şi împreună cu documentele întocmite vor fi înaintate organelor de urmărire penală. 

Citiţi şi:

Jandarmii arădeni au fost angrenaţi anul trecut în peste 4.500 de misiuni

Jandarmeria Bucureşti a participat la peste 1.500 de mitinguri, marşuri, pichete şi greve, în 2013
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite