Dorel loveşte la Mehedinţi. Drumul construit de olteni la Noapteşa blochează sătenii în gospodării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărare mare în rândul sătenilor de la Noapteşa. Primăria le toarnă asfalt pe drumul principal din localitate, dar constructorul l-a înălţat atât de mult că acum bieţii oameni spun că doar cu elicopterul mai pot să iasă din curte.

Ceea ce în mod normal trebuia să fie un motiv de bucurie pentru sătenii localităţii Noapteşa, în realitate s-a transformat în coşmar pentru aceştia. Drumul principal care taie satul nu a văzut niciodată asfaltul, iar acum cu fonduri europene Primăria comunei mehedinţene Şişeşti, de care aparţine Noapteşa, asfaltează acest drum. Numai că drumarii au înălţat foarte mult drumul, iar acum localnicii se plâng că nu mai pot intra sau ieşi din  propriile gospodării.

„Domnule, ne-au înălţat drumul prea rău, nu mai pot să ies din curte, e sub orice critică, nu m ai putem intra cu nimic, nu mai putem ieşi din curte. Au înălţat drumul în dreptul casei mele cu 70 de cenimetri, plus că mai vin cu unstrat de piatră, apoi asfaltul. Noi ce facem aici?”, spune Rodica Zaharia, o localnică din Noapteşa.

„Nu mai pot să ies cu căruţa din obor, cum să aduc bălegarul? Eu trebuie să-mi fac pod. Mama alaltăieri a căzut cu găleţile aici, am bunica care nu vede”, se plînge un alt sătean.

„Eu nu mai pot să plec cu maşina din curte, trebuie să pun scânduri. Deja e săltat 30 de centimetri de aici de unde a fost”, spune şi Petrică Tudor.

„Nu suntem în epoca de piatră”

Oamenii nu sunt constructorii de meserie, dar e la mintea cocoşului că lucrarea nu trebuia executată în acest fel.

„Trebuiau să sape jos şi apoi să facă umplutură, să pună asfaltul. Trebuiau să facă lucrarea ca lumea, că sunt bani europeni. Nu e posibil aşa ceva, nu suntem în epoca de piatră”, zice un localnic revoltat de situaţie.
Ce spune constructorul

Cum proiectul nu prevede şi construirea unor podeţe, oamenii vor fi nevoiţi să le construiască pe cheltuiala proprie pentru a putea ieşi din propriile gospodării. Reprezentantul firmei de construcţii spune că lucrarea se execută conform proiectului.

„Lucrarea este în proces de execuţie, se respectă conform proiectului, noi nu facem absolut nimic în afara proiectului. Sunt prevăzute doar podeţe transversale pentru scurgerea apelor şi şanţurile de pământ. După turnarea asfaltului nu se va mai înălţa foarte mult, acesta este stratul de balastru, mai urmează unul de piatră şi după aceia cei 9 cm de asfalt, conform proiectului”, precizează Cristian Bădescu.

Viceprimarul: „Se face ceva ce nu au avut niciodată”

Primăria Şişeşti nu găseşte deloc întemeiate nemulţumirile localnicilor din Noapteşa.

„La nivelul satului Noapteşa se derulează un proiect pe fonduri europene pe o distanţă de 2,5 kilometri. Până acum cetăţenii din satul Noapteşa sesizau faptul că îşi rupeau maşinile în gropile care existau la vremea respectivă. Nu se poate face asfaltarea fără pregătirea drumului. Există un diriginte de şantier, un proiectant, un inginer care răspund la faţa locului pentru ceea ce se execută. Oamenii din satul Noapteşa nu trebuie să fie nemulţumiţi pentru că se face ceva ce nu au avut niciodată unii dintre dumnealor”, a declarat viceprimarul comunei Şişeşti, Marius Fota.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite