Cum arătau egiptencele pe vremea faraonilor: ce bijuterii purtau şi care era culoarea predominantă în toate rochiile

Primele imagini pe care avem despre egiteanca preistoriei, aşa cum arată într-o lucrare Christiane Desroches Noblecourt, „Femeia în timpul faraonilor” (Ed. Stock, 1986), sunt nişte siluete cu forme subliniind feminitatea, purtând deseori un copil în braţe.

Femeile au fost, în primul rând, preocupate de coafură, folosind adeseori meşe împletite sau ondulate. După epoci şi rangul social ce-l deţineau, ele au folosit şi peruci, care le înconjurau faţa cu o meşă scurtă, dar agreabilă de păr sau le-o încadrau cu o claie voluminoasă de păr ce ajungea chiar mai jos de piept. Panglicile şi florile completau aceste podoabe esenţiale ale seducţiei.

În perioada Regatului vechi (câteva secole din mileniul al III-lea î.e.n) şi a Regatului mijlociu (sec. XXI-XVIII î.e.n) nişte bretele largi reţineau cele mai adese oi furoul – ca să folosim un termen actual – făcut şi el din pânză de in alb, creând astfel un decolteu în formă de V, slujnicele şi, mai târziu, bocitoarele lăsându-şi uneori sânii goi.

Au adoptat cerceii

„Giuvaeruri, şiraguri de perle mari, purtate fireşte la gât sau coliere atârnând până la piept, erau completate cu brăţări. Banda cu care îşi încingeau fruntea, îndeosebi femeile din înalta societate, era de aur cu motive florale. După invadarea Egiptului de către hicsoşi (n.r. triburi nomade asiatice), femeile au început să folosească alte garnituri de pietre preţioase şi au adoptat imediat cerceii”, spune Paul B. Marian într-un material apărut în „România literară” (1988).

Rochiile au fost dintotdeauna din pânză de in alb. Părul negru al perucii contrasta cu albul veşmintelor ţesute din până de in, uneori cu transparenţa rochiilor cu mânei largi, făcute dintr-un fel de şal cu franjuri, legat printr-un nod sub sâni, capetele lui confundându-se cu poalele fustei largi, care ajungea până la pământ.

Doar centurile, ţesute, aduceau o notă de culoare. Cele mai înstărite dintre egiptence erau încălţate cu sandale simple, fără tocuri, ţinute pe picior doar cu două curele. Ele erau făcute din piele albă, fiind uneori împodobite cu încrustaţii, tot din piele, dar de altă culoare, şi chiar cu floricele de aur.

Cutiile cu farduri

Femeile din înalta societate, soţiile faraonilor, ale guvernatorilor, ale marilor demnitari, păstrau cu multă grijă în camerele de toaletă din casele lor fardurile folosite pentru a sublinia şi mai mult intensitatea ochilor mari, ceea ce le dădea un farmec languros.

Oglinzile cu rama de os aveau deasupra lor un disc de aramă, a cărui suprafaţă lustruită era astfel calculată, încât să nu deformeze chipurile pe care trebuia să le reflecte. Cele mai frumoase cutii cu farduri sau unguente purtau imaginea unei încântătoare înotătoare goale împingând înaintea ei o raţă, al cărei corp cu aripile articulate servea de recipient. Pieptenii puteau şi ei să fie împodobiţi, ca şi agrafele metalice pentru păr, servind să menţină ridicate şuviţele grele în timpul elaborării coafurilor atât de complicate. Erau şi ele decorate, unul din cele mai apreciate elemente decorative fiind, în timpul Regatului Nou, un cavaler galopând.