Campanie anticontrabandă. Una din cinci ţigarete aflate pe piaţa din Mehedinţi este de contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campanie anticontrabandă
Campanie anticontrabandă

O nouă campanie publică de conştientizare a efectelor profund negative ale contrabandei a fost lansată la Timişoara, campanie care se va derula în perioada martie - iunie, în 15 judeţe din apropierea graniţelor de vest, sud-vest, nord şi nord-est, cele mai afectate de comerţul ilegal cu ţigarete.

Campania se va desfăşura în parteneriat cu Direcţia Generală a Vămilor, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu sprijinul nemijlocit al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, fiind iniţiată de Euromonitor Business Consulting Services, cu sprijinul JTI.

Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut brusc în ianuarie 2015 la 19,2%, faţă de 15,4% în noiembrie anul trecut, conform datelor companiei de cercetare Novel. Procentul de 19,2% bate recordul ultimilor patru ani, perioadă în care media comerţului ilegal cu ţigarete s-a situat la 14,7%.

„În ianuarie 2015, comerţul ilegal cu ţigarete a înregistrat creşteri importante în majoritatea regiunilor ţării, comparativ cu noiembrie 2014. Creşteri semnificative ale comerţului ilegal s-au înregistrat în regiunile Vest (plus 6,2 p.p., până la 29,4%) şi Sud-Vest (plus 4,4 p.p., până la 26,3%). Regiunea cea mai afectată de piaţa neagră rămâne, ca şi pe parcursul anului 2014, Nord-Est, care în ianuarie 2015 a înregistrat o creştere de 10,8 p.p., atingând 41,2%. Din punct de vedere al provenienţei, şi în ianuarie 2015 «cheap whites» au continuat să deţină cea mai mare pondere pe piaţa neagră, şi anume 51,3%. Ponderea produselor provenite din Moldova, Ucraina şi Serbia rămâne relativ constantă (20,8%; 19,8%, respectiv 2,5%)”, a declarat Marian Marcu, Directorul Companiei de Cercetare Novel Research.

Cristina Vasiloiu, director general al Euromonitor Business Consulting Services, spune că profitul contrabandiştilor este uriaş având în vedere că în ţările vecine, care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi care aplică alt sistem de taxare decât cel comunitar, preţul unui pachet de ţigarete este şi de 5-6 ori mai mic decât în România.

„Reţelele de contrabandişti, începând cu furnizorii şi terminând cu vânzătorii, profită îndeosebi de pe urma celor cu venituri modeste. Este nevoie ca fiecare dintre noi să înţeleagă că piaţa neagră e o plagă pentru societate, iar cine cumpără un pachet de ţigarete aparent «ieftine», de contrabandă, se lasă de fapt furat şi contribuie direct la creşterea criminalităţii”, mai spune Cristina Vasiloiu.

Directorul General al Direcţiei Generale a Vămilor, Claudiu Ardeleanu, precizează că în momentul de faţă, sunt active în aceste puncte, cu sprijinul producătorilor de ţigarete, 33 de echipe canine specializate în detectarea ţigaretelor şi 11 echipe canine cu dublă specializare – depistare droguri şi ţigarete.

„Având în vedere inclusiv prejudiciile aduse bugetului de stat, Poliţia de Frontieră Română a întreprins şi va continua să aplice, independent sau împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul ilegale cu bunuri de larg consum şi produse accizabile, precum şi reţinerii în vederea confiscării a mărfurilor traficate. Dovadă stau acţiunile operative desfăşurate permanent de instituţia noastră pentru anihilarea grupurilor infracţionale, precum şi capturile de ţigarete de contrabandă înregistrate în zona noastră de competenţă”, declară comisarul şef Iliuţă Cumpănaşu, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

În context, directorul Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria, Gilda Lazăr, atrage atenţia că după intrarea în vigoare a acordului de mic trafic România-Ucraina, când cetăţenii din zonele limitrofe vor putea circula fără viză,  infractorii vor profita de această breşă.

„Creşterea abruptă a contrabandei din ianuarie este în mare măsură rezultatul politicilor fiscale necorelate cu eforturile de combatere. La aceasta se adaugă contextul geo-politic: conflictul din Ucraina, deprecierea grivnei şi a leului moldovenesc, inflaţia din Republica Moldova se reflectă în preţurile ţigaretelor din ţările vecine şi reprezintă un stimul pentru escaladarea contrabandei. În curând, intră în vigoare acordul de mic trafic România-Ucraina, ceea ce înseamnă că cetăţenii din zonele limitrofe vor putea circula fără viză. Este, fără îndoială, un lucru lăudabil pentru istoria bunelor relaţii dintre cele două ţări, dar infractorii vor profita de această breşă”, a declarat Gilda Lazăr.

Este a patra campanie publică regională implementată de Euromonitor Business Consulting Services, în scopul reducerii pieţei negre a ţigaretelor. Campaniile precedente au avut ca rezultat scăderi notabile ale comerţului ilegal cu ţigarete în regiunile în care au fost lansate.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite