Autorităţile din Mehedinţi, corijente la capitolul turism. Castelul Artelor şi Muzeul Porţilor de Fier stau cu lacătul la uşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Artelor, închis de anul trecut FOTO Alexandra Georgescu
Castelul Artelor, închis de anul trecut FOTO Alexandra Georgescu

„Dumnezeu îţi dă dar nu îţi bagă şi-n traistă”, spune un vechi proverb românesc, care se potriveşte de minune şi în cazul frumosului municipiu de la Dunăre, Drobeta Turnu Severin. Deşi ar putea paria cu succes pe cartea turismului, autorităţile din Mehedinţi îşi dau cu stângul în dreptul şi nu ştiu să valorifice bogăţia locului.

Oraşul Drobeta Turnu Severin, un loc care musteşte de istorie şi cultură, este mort din punct de vedere turistic pentru că în ultimii 26 de ani, autorităţile nu au ştiut să pună în valoare toată bogăţia acestui oraş.

Piciorul Podului lui Traian construit de Apolodor din Damasc, un obiectiv istoric care ar trebui să constituie brandul acestui oraş, zace într-o cuvă plină cu apă. Locul este plin de buruieni şi de gunoaie fiindcă de ani buni, Consiliul Judeţean Mehedinţi  încearcă fără succes să ducă la bun sfârşit un proiect, finanţat de Uniunea Europeană, de reabilitare a Complexului muzeal Porţile de Fier. Aşa se face că dintr-un foc nu doar Piciorul Podului lui Traian nu poate fi vizitat, dar nici Castrul Drobeta ori thermele romane din vecinătate şi nici Muzeul Porţile de Fier, celebru pentru exponatele sale şi pentru acvariul de la parterul clădirii.

Un alt simbol turistic al Severinului, frumosul Castel al Artelor construit în stil medieval, reabilitat cu 1 milion de euro fonduri europene, este închis din noiembrie anul  trecut de pompieri fiindcă nu corespunde normelor de securitate la incendiu. De atunci Primăria oraşului nu a mai găsit de cuviinţă să rezolve această problemă şi să redeschidă acest castel.

Cum să te faci de râs

O întreagă telenovelă a fost anul trecut şi în jurul deschiderii Cetăţii Medievale a Severinului, reabilitată tot cu fonduri europene. După o deschidere penibilă, urmată de închidere şi o redeschidere, cetatea  a fost într-un final redată circuitului turistic, dar nu în mod profesionist. Turiştii străini nu sunt întâmpinaţi de un ghid care să le vorbească într-o limbă străină de circulaţie internaţională. Nici măcar un banal suvenir cu acest obiectiv istoric nu este pus la vânzare, aşa cum se obişnuieşte în astfel de obiective turistice. Şi drumul care duce la Mânăstirea Sfânta Ana din Orşova, distrus de inundaţiile din toamna anului 2014, nu a mai fost reparat, deşi mii de turişti vin să viziteze acest sfânt lăcaş, ctitoria celebrului ziarist Pamfil Şeicaru.

Cu alte cuvinte, autorităţile din Mehedinţi nu ştiu să-şi facă temele la capitolul turism, tratează acest subiect cu multă superficialitate, deşi pentru un oraş care moare încet din punct de vedere economic, acesta ar putea fi o şansă de redresare.

Navele de croazieră nu acostează în Port

În aceste condiţii nu este de mirare că navele de croazieră cu turişti străini nu acostează în Portul din Turnu Severin. Cifrele reci arată clar că Severinul este tăiat de pe lista touroperatorilor care activează pe această piaţă: de la începutul sezonului 49 de nave au tranzitat zona, fiecare de câte trei ori, dar în tot acest interval au acostat în port doar de trei ori. Probabil pentru o banală aprovizionare sau curăţarea apelor reziduale de santină …
 


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite