Un bărbat de 53 de ani are dosar penal pentru că a fost prins cu 42 de kilograme de peşte în barcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prins cu peşte fără documente legale FOTO Arhivă Adevărul
Prins cu peşte fără documente legale FOTO Arhivă Adevărul

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de peşte, evaluată la aproximativ 123 lei, pe care ulterior au predat-o spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, în conformitate cu prevederile legale.

Joi, în jurul orei 9.50, poliţiştii de frontieră de la Tulcea au acţionat alături de reprezentanţi ai A.R.B.D.D. pe braţul Sfântu Gheroghe, unde au verificat o ambarcaţiune în care se afla un bărbat în vârstă de 53 ani.

În ambarcaţiunea tip lotcă din fibră de sticlă a fost găsită cantitatea de 42 kilograme peşte din specii diferite pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente justificative.

„Ambarcaţiunea şi motorul ataşat de 8 CP, cu o valoare de aproximativ 1.200 lei, au fost indisponibilizate. Bărbatul domiciliat în judeţul Tulcea este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de transport a peştelui fără documente legale“, spune Marius Niculescu, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite