FOTO Sulina în imagini de epocă. Primul loc din România care vede răsăritul
0Un marinar, fiu al locului, a studiat atât de în detaliu istoria Sulinei încât apelează la el chiar şi specialişti care doresc să cunoască trecutul şi prezentul celui mai estic punct al României.
Get-beget din Sulina, Gheorghe Comârzan (47 ani) este maistru militar de marină trecut de curând în rezervă, pasionat de istorie şi de obiecte vechi pe care le colecţionează. Unele le cumpără de la localnici, altele - cum ar fi fotografii şi cărţi poştale - le caută prin intermediul internetului. Comârzan a donat circa 70 de obiecte din colecţia personală Muzeului Farul Vechi din Sulina.
Pe pagina sa de Facebook „Europolis - Trecut şi prezent, aici a fost odată marea“, istoricul Sulinei postează imagini vechi ale pitorescului port fluvial care marchează vărsarea Dunării în Marea Neagră.
„Am făcut această pagină despre Sulina pentru că aici îmi sunt rădăcinile. Aici s-au născut şi au trăit bunicii şi părinţii mei, aici este locul meu şi al familiei mele. Vreau să arăt tuturor istoria acestei aşezări de o frumuseţe şi o importanţă unice în lume, fost Porto Franco între anii 1870 şi 1931, port liber de taxe, unde vieţuiau 26 naţii. A fost bombardată de 4 ori, multe dintre clădiri au fost distruse, dar istoria trebuie păstrată şi spusă mai departe pentru ca ai noştri copii să ştie de unde provin, care le este originea şi ce a însemnat locul lor natal“, declară Gheorghe Comârzan.
Sulina, de-a lungul timpului
Sulina are 6 străzi paralele cu Dunărea, numerotate ca la New York (strada I, strada a II-a etc), iar cele 13 străzi paralele poartă numele unor personalităţi (Mihai Eminescu, Tudor Vladimirescu) sau denumiri specifice zonei (Dunării), precum şi Aleea Tineretului etc.
Istoria Sulinei, înscrisă pe site-ul local primaria-sulina.ro, consemnează prima atestare documentară a localităţii în anul 950, în lucrarea „De Administrando Imperio“ a lui Constantin Porfirogenetul. Sulina este apoi localizată în hărţile medievale în anul 1327 de către Pietro Visconti. Denumirile sub care este întâlnită aşezarea de la gurile Dunării sunt: Selina, Sunne, Solina şi în final, Sulina.
Ca urmare a problemelor legate de orientare, întâmpinate de comandanţii navelor la intrarea pe braţul Sulina, pe la mijlocul secolului XVIII-lea este construit un far şi clădirile administrative necesare. De-a lungul timpului o serie de neguţători, diplomaţi şi militari fac observaţii legate de rolul important pe care îl joacă portul Sulina pentru bună desfăşurare a navigaţiei la gurile Dunării.
Istoricii arată că datorită navigaţiei dificile cauzată de existenţa bancurilor de nisip, a curenţilor şi a apei puţin adânci din zona de vărsare a Dunării, după anii 1785 se discuta din ce în ce mai des despre regularizarea Gurilor Dunării. Prin anii 1820 se spune că apar primii piraţi care se ocupă cu jefuirea corăbiilor aflate în imposibilitate de manevră, la ancora sau în zonele cu dificultate de la gură Dunării. De altfel, Gurile Dunării au constituit în permanentă un motiv pentru disputele teritoriale ale marilor puteri încă din timpuri străvechi şi această situaţie s-a perpetuat, trecând, de la stadiul violent al ameninţărilor militare, printr-o evoluţie lentă ce a îmbrăcat în timp hainele unei fine diplomaţii.
Veşnica neînţelegere dintre turci şi ruşi a avut repercusiuni negative asupra activităţii de navigaţie. Au existat şicane din partea Rusiei prin intermediul staţiei de carantină de pe malul stâng al Dunării, cu intenţia devierii traficului naval către portul Odessa, aşa cum au existat şi acţiuni de sabotare a gurilor Dunării prin scufundarea de nave. În anul 1840 Sulina este nominalizată ca port fluvio-maritim în cadrul Convenţiei Ruso-Austriece încheiate la Sankt Petersburg.
Sursa Facebook Europolis - Trecut şi prezent, aici a fost odată marea
În urma Războiului Crimeii, prin intermediul Congresului de pace de la Paris, în anul 1856, se pun bazele unei organizaţii europene a cărei rol este de a se îngriji de ameliorarea navigaţiei la Gurile Dunării şi până în portul Brăila. Este vorba despre Comisiunea Europeană a Dunării, din rândul căreia fac parte Austria, Rusia, Turcia, Anglia, Franţa, Prusia şi Sardinia.
Secretariatul general al C.E.D. a fiinţat la Sulina între anii 1856 - 1878. În portul Sulina s-a aflat şi sediul tehnic al comisiunii, cu întreg patrimoniul tehnic format din şantierul naval, navele de dragaj, navele hidrotehnice, cele de salvare, remorcherele de intervenţie şi manevră, casă de navigaţie, serviciul de pilotaj pentru bară şi linie etc.
Perioada de funcţionare a Comisiunii Europene a Dunării s-a întins pe durata a 82 de ani (1856 - 1939). În anul 1857 se montează prima linie telegrafică ce făcea legătură cu oraşul Galaţi.
După anul 1878, Sulina devine un port cu statut de extrateritorialitate, caracterizat de neutralitate pe timp de pace sau război, cu anumite privilegii fiscale.
Adus din SUA, primul generator electric pus în funcţiune în Sulina asigura energia pentru Palatul Comisiunii, grădinile acestuia şi cheul portului. În anul 1903 este inaugurată prima linie telefonică între portul Sulina şi portul Galaţi şi se extinde iluminatul electric în principalele puncte din localitate, oraşul devenind primul iluminat electric în România. În anul 1897 sunt demarate lucrările de construcţie a unei uzine de apă, lucrări finanţate de regina Olandei.
Odată cu anul 1939, odată cu reducerea prerogativelor Comisiunii Europene a Dunării, oraşul Sulina îşi pierde statutul internaţional trecând sub autoritatea României.
Sulina păstrează şi acum ravagiile bombardamentului din Al Doilea Război Mondial.
„De-a lungul istoriei, Sulina a fost bombardată în cele patru războaie: în războiul Crimeii (1853-1856) a fost bombardată de britanici în iulie 1854, în Războiul de independenţă 1877-1878 de către ruşi, în Primul Război Mondial în 1917 de către germani şi în Al Doilea Război Mondial de către sovietici“, specifică Gheorghe Comârzan.
Istoricii locului consideră data de 25 august 1944 cea mai neagră amintire pentru oraşul Sulina. În acea zi, pitorescul oraş a pierdut peste 60% din zestrea patrimoniului cultural.
Pe aceeaşi temă:
Cele mai frumoase trasee turistice din Delta Dunării