FOTO Locuitorii Deltei Dunării cer mai multe curse subvenţionate spre Sulina şi Sfântu Gheorghe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
transport delta dunarii tulcea

În total, suma solicitată pentru asigurarea curselor suplimentare ajunge la 2 milioane de lei, bani ce urmează să fie direcţionaţi către Navrom (societatea care asigură transport subvenţionat spre localităţile din Delta Dunării).

Pentru că oamenii au dreptul la curse zilnice spre casă, localnicii cer o suplimentare a numărului de curse care asigură transportul spre Sulina şi Sfântu Gheorghe.

Solicitarea a venit din partea primăriei oraşului Sulina, primăriei comunei Sfântu Gheorghe şi primăriei Chilia Veche, care s-au adresat Navrom în speranţa că va fi mărit numărul de curse pe aceste relaţii în vederea asigurărilor de transport ale populaţiei pe parcursul întregului an.

Reprezentanţii S.C. Navrom Delta S.A. au ajuns la cabinetul senatorial al senatorului tulcean trifon Belacurencu, unde i-au înmânat acestuia o adresă în care detaliază costurile pe care le-ar presupune o creştere a frecvenţei acestor curse.

Este nevoie de încă 2 milioane de lei

Pe relaţia Tulcea – Sulina şi retur (142 de kilometri) ar fi necesar un număr suplimentar de 41 curse, 17.221  lei pentru o cursă (tur-retur), însumând 706.061 lei.
Pe relaţia Tulcea – Sfântu Gheorghe şi retur (160 kilometri) ar fi necesare încă 67 curse ( 19.404 lei pentru o cursă, tur-retur), adică 1.300.068 lei.

„Având în vedere faptul că localităţile din Delta Dunării sunt legate de ţară doar prin transportul naval, iar asigurarea alimentelor de bază depinde de frecvenţa acestor curse, am solicitat Ministerului Transporturilor  să analizeze posibilitatea de a modifica printr-un act adiţional Acordul – Cadru  şi Contractul subsecvent privind suplimentarea numărului de curse şi acordarea unei susţineri financiare suplimentare în valoare de 2.003.129 lei corespunzătoare acestor suplimentări de curse pentru perioada 1 iulie 2013 – 31 decembrie 2013“, a precizat senatorul tulcean Trifon Belacurencu.

Cât plătesc localnicii pentru a ajunge acasă

Tarifele pentru navele Navrom care asigură transportul spre Delta Dunării sunt diferenţiate: localnicii primesc bilete mai ieftine (subvenţionate de către stat). Astfel, dacă un bilet întreg pe relaţia Tulcea – Sulina costă 36,2 lei pentru nava clasică, un localnic plăteşte numai 16 lei. Pe catamaran, preţul unui bilet întreg este de 44,8 lei, iar localnici plătesc numai 24,3 lei (diferenţa este aceea că nava clasică parcurge distanţa în patru ore şi jumătate, iar catamaranul în trei ore).

Pentru Tulcea – Sfântu Gheorghe, un bilet întreg costă, la nava clasică 37,6 lei, iar localnicii plătesc numai 17 lei. Pentru catamaran, preţul unui bilet întreg este de 49 de lei, iar localnicii plătesc 25,6 lei.

Orice turist, sau localnic, poate opta pentru o ambarcaţiune rapidă, care va parcurge distanţa în mai puţin de o oră şi jumătate, dar în acest caz va trebui să scoată din buzunar 50 de lei (nu există tarife subvenţionate pentru rapide).

Mai citiţi şi:

FOTO Ce trebuie să vezi dacă ajungi la Sulina

FOTO Europolis, povestea relaţiilor între comunităţile etnice din cel mai estic oraş al României, la început de secol XX

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite