CAMPANIE Salvează-te! Ce trebuie să afli înainte să ieşi la plimbare cu şalupa
0Se apropie sezonul estival, astfel că Autoritatea Navală Română începe o campanie de prevenire a cazurilor de înec, a incidentelor şi accidentelor datorate necunoaşterii sau nerespectării normelor de siguranţă de către cei care folosesc ambarcaţiuni de agrement, bărci cu rame sau motor.
Timp de cinci săptămâni, la sediile administratorilor porturilor şi căilor navigabile, în porturile de agrement, la debarcadere, pontoane, în zone cu trafic naval intens, în locaţiile reprezentative din Delta Dunării, la locaţiile şi amenajările nautice de la lacurile de jurisdicţie, amenajări turistice vor ajunge reprezentanţi ai Căptăniei Zonale Tulcea care vor prezenta măsurile pe care orice persoană trebuie să le ia atunci când circulă pe apă.
„După această perioadă vor urma inspecţiile şi controlul asupra respectării normelor şi prevederilor legale în vigoare privitoare la dotările obligatorii pentru categoriile respective de ambarcaţiuni precum şi pentru atenţionarea în continuare a importanţei portului vestelor de salvare de către toţi ocupanţii bărcii/ambarcaţiunii“, spune Dan Ichim, şeful Portului.
Această campanie va fi urmată de campania prilejuită de începerea sezonului estival care implică un control asupra modului în care se va desfăşura şi organiza agrementul nautic, control ce se va efectua pe toată perioada sezonului estival.
Reguli de navigaţie pe Dunăre şi în Delta Dunării
1. ambarcaţiunile cu o lungime mai mare sau egală cu 7 metri şi/sau cu o putere a motorului mai mare ori egală cu 15 kw, echivalentul a 20.4 CP, se înregistrează;
2. fiecare ambarcaţiune de agrement va fi dotată cu câte o vestă de salvare pentru fiecare persoană aflată la bordul ambarcaţiunii, veste ce vor fi amplasate în aşa fel încât să fie imediat accesibile;
3. este interzisă îmbarcarea la bord a unui număr de pasageri mai mare decât cel autorizat în documentele ambarcaţiunii;
4. orice ambarcaţiune de agrement se află sub autoritatea unei persoane având calificarea necesară în acest scop, persoană denumită conducător, ce trebuie să deţină la bord documentele ambarcaţiunii şi
documentele ce atestă calificarea, valabile;
5. pentru a conduce o ambarcaţiune de agrement cu o putere a motorului mai mare 3,68 kw (5.01 CP) pe ape interioare este necesară deţinerea certificatului de conducător de ambarcaţiune de agrement cu motor
6. conducătorul nu trebuie să se găsească în stare de oboseală, sub influenţa băuturilor alcoolice sau în stare de ebrietate Acesta trebuie să respecte în marş în orice moment viteza de siguranţă, să fie în măsură
de a auzi semnalele sonore şi de a avea o vizibilitate suficient de liberă în toate direcţiile;
De asemenea, şi capacităţile celorlalte persoane care se află la bord nu trebuie să fie scăzute din cauză de oboseală sau din alte cauze.
Amenzi
Lipsa de la bordul navei a mijloacelor de salvare corespunzătoare se pedepseşte cu amendă de la 100 la 1.000 lei.
Conducerea ambarcaţiunii de agrement de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcoolice (dacă nu constituie infracţiune) se pedepseşte cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei şi suspendarea certificatului de la 1 lună la 12 luni.
Conducerea ambarcaţiunii de agrement de către o persoană care nu posedă certificat de conducător de ambarcaţiune de agrement (dacă nu constituie infracţiune) se pedepseşte cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei
îmbarcarea la bordul navei a unui număr de persoane mai mare decât cel maxim admis, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
Exploatarea unei nave care nu are la bord actele, documentele sau certificatele obligatorii corespunzătoare tipului de navă ori acestea nu mai sunt valabile se pedepseşte cu amendă de la 10.000 la 50.000 lei.
Amintim faptul că în luna martie patru persoane au murit după ce barca în care se aflau s-a răsturnat pe lacul Isacova din apropiere de Murighiol. Două persoane, o femeie şi un bărbat, ambii din Murighiol, nu au mai fost găsiţi. Trupurile celorlaţi doi au fost scoase a doua zi din apele lacului Isacova.
În urmă cu doi ani, o tragedie similară s-a petrecut pe lacul Razelm. Patru persoane au murit după e barca în care se aflau s-a răsturnat în apele lacului.