Ambarcaţiune răsturnată în Golful Musura. Opt turişti au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Garda de Coastă
FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au intervenit pentru salvarea a opt persoane care au căzut dintr-o barcă, în Dunăre, fiind în pericol de înec.

incidentul s-a petrecut vineri, 13 iulie, în jurul orei 16.30. „Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au fost sesizaţi telefonic de către un lucrător de la Staţia Meteo Sulina despre faptul că în Golful Musura, în dreptul staţiei meteo, s-a răsturnat o ambarcaţiune cu mai multe persoane la bord”, declară reprezentanţăă Gărzii de Coastă.

La faţa locului, oamenii legii s-au deplasat cu două ambarcaţiuni rapide, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.

Cei opt turişti au fost recuperaţi din apă de către echipajele poliţiei de frontieră şi aduse în siguranţă în Portul Sulina, unde au fost preluate pentru investigaţii medicale amănunţite, de personalul medical de la Serviciul de Urgenţă Sulina.

Persoanele, cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani, se deplasau cu ambarcaţiunea în scop turistic, iar pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul, poliţiştii de frontieră au informat lucrătorii Căpităniei Portului Sulina.

Pe aceeaşi temă:

Migranţi intraţi ilegal în ţară, descoperiţi în zona mănăstirii Dervent. Intenţionau să ajungă în Anglia

Braconaj în Delta Dunării. Peste 600 de kilograme de peşte şi 80 de plase au fost confiscate de poliţişti


 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite