Un escroc care a „oferit” un premiu de 11.500 de euro în numele Romtelecom, condamnat la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sentinţa prin care escrocul a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare a fost atacată cu apel
Sentinţa prin care escrocul a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare a fost atacată cu apel

Judecătoria Lugoj a emis prima sentinţă într-un dosar de înşelăciune în care victime au căzut doi lugojeni naivi. Dosarul a fost deschis după ce oamenii au fost înşelaţi de un bărbat din Craiova prin metoda „premiul cel mare” de la Romtelecom.

Ziua de 13 martie 2013 s-a dovedit a fi pentru Burcea Dumitru şi Burcea Susana Marioara o zi plină de ghnion. Ceea ce părea a fi o revărsare de noroc s-a dovedit a fi o ţeapă în toată regula. În după-masa zilei amintite, în jurul orei 18.00, cei doi lugojeni au primit pe telefonul fix de acasă un telefon în care erau anunţaţi că sunt răsplătiţi pentru fidelitatea faţă de Romtelecom cu un „premiu în valoare de 10.000 de euro şi un televizor cu plasmă în valoare de 1.500 de euro”.

De la capătul celălalt al firului, „reprezentantul Romtelecom” le-a spus celor doi soţi că pentru a intra în posesia premiului trebuie să cumpere o sticlă de Coca-Cola, şase cartele reîncărcabile de Cosmote în valoare de 10 euro fiecare şi să transmită codurile cartelelor lui Rusu Paul Alexandru. „Ţeparul” le-a mai cerut oamenilor şi să îi trimită prin Western Union suma de 1.383 de lei. Cu gândul la premiul cel mare şi la TV-ul cu plasmă, cei doi lugojeni au făcut tot ce le-a cerut şmecherul de la Craiova.

Ţeapă în numele deţinutului „Ghiţă”

Văzând că îi merge cu cei doi lugojeni naivi, ţeparul a prins curaj şi le-a cerut „fericiţilor câştigători” să îi mai trimită bani. Potrivit unor date de la dosar, „în perioada 13.03.2012 – 15.03.2012 părţile vătămate, având convingerea, greşită de altfel, că urmează a încasa premiul promis, au transmis în total suma de 11.868 lei şi 850 de euro  sumă ridicată în Craiova,  integral, de către inculpatul Rusu Paul Alexandru”. După ce şi-au dat seama că au fost înşelaţi, oamenii l-au reclamat pe ţepar la Poliţie.

Oamenii legi l-au prins l-au trimis în judecată pentru înşelăciune. În cadrul procesului, judecat la Judecătoria Lugoj, ţeparul a declarat că a ridicat banii pentru a-l ajuta pe un bărbat, care la rândul său vroia să îl ajute pe un anume „Ghiţă”, încarcerat la Penitenciarul Craiova. Judecătorii au stabilit însă că Rusu se face vinovat de înşelarea celor doi lugojeni şi l-au condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare.

„Fapta inculpatului care a indus în eroare pe părţile vătămate cu privire la faptul că erau câştigătorii unei sume de 10.000 euro şi a unui televizor cu plasmă în valoare de 1500 euro, în scopul de a obţine pentru sine foloase materiale injuste, pricinuind numiţilor B.S.M. şi B D.o pagubă, întruneşte elementul material al infracţiunii de înşelăciune”, se arată în sentinţa care nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Curtea de Apel Timişoara, unde se pronunţă sentinţa finală. Următorul termen din proces este programat în 25 septembrie.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite