Trenurile circulă deja pe pasajul Popa Şapcă. La Jiul se va putea circula pe două benzi până la începerea şcolii FOTO
0Noul pasajul "Popa Şapcă" din Timişoara este deja folosită de trenurile de pasageri şi cele de marfă, care şi-au reluat traficul după program.
Pasajele Popa Şapca şi Jiul, cele două mari lucrări de infrastructură din Timişoara, vor fi gata cu şase luni înainte de termenul contractual. Cel puţin acesta este promisiunea firmelor constructoare şi al primarului Nicolae Robu.
La Pasajul Popa Şapcă, trenurile de pasageri şi cele de marfă şi-au reluat traficul conform programului.
După ce s-a montat noul pod, urmează să se termine lucrările la reţelele de utilităţi, la realizarea reţelei de colectare şi de pompare a apei pluviale în rezervoarele imense care se vor face.
Urmează apoi să se toarne şi asfaltul. Lucrarea va fi terminată până la sosirea iernii, afirmă primarul Nicolae Robu.
La Pasajul Jiul, se încercă darea în folosinţă a unei părţi a pasajul până la începerea şcolii. Se va lucra cu motoarele turate pentru a se putea folosi măcar o bandă pe sens, până în fata de 11 septembrie.
Întreaga lucrare se va termina până la finele lunii septembrie, promit constructorii.
Citiţi şi:
Pasajul Popa Şapcă din Timişoara prinde contur. Aşa arată noul pod pe sub care vor fi şase benzi carosabile FOTO
A dispărut vechiul pasaj de pe strada Popa Şapcă. Ritm neobişnuit de alert pentru un şantier din România FOTO
Începe operaţiunea de montare a noului pasaj "Popa Şapcă". Traficul feroviar este întrerupt timp de o săptămână FOTO