Tratabilă: Frica de zbor. La Timişoara există leac pentru aerofobie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temerile pot fi combătute cu ajutorul unor sesiuni de training organizate de o firmă din Timişoara. "Cursanţii" vor avea parte de zboruri cu avionul Cessna 172 N, recunoscut ca cel mai fiabil avion de agrement

Oamenii ajung uneori în situaţia de a refuza promovări, de a anula vacanţe sau de a rata întâlniri de afaceri. Toate acestea din simplul motiv că doresc să evite un zbor cu avionul. Pentru unii, zborul rămâne un vechi deziderat, pentru alţii este ameninţare, pericol şi coşmar. Aceste temeri pot fi combătute cu ajutorul unor sesiuni de training. 

Ele sunt disponibile acum şi la Timişoara prin Maxair. în sesiuni individuale, pe bază de programare cu minimum două zile lucrătoare înainte, în funcţie de vreme şi de disponibilitatea clientului.

Mai mult de 20 la sută din populaţie afirmă că au o anumită formă de teamă sau fobie legată de zborul cu avionul, cu toate că statisticile Departamentului de Transporturi din Statele Unite arată că transportul cu avionul este cu 30 la sută mai sigur decât conducerea unui automobil. 

“Aceste seminarii au menirea de a-i învăţa pe clienţi ce înseamnă zborul cu avionul, cum ajunge acesta să fie ca o pasăre, ce senzaţii şi emoţii trăiesc pasagerii, care este motivul pentru care le este frică să zboare şi la ce ajută familiarizarea cu avionul”, spune Andreea Krem, unul din reprezentanţii societăţii.

Specialiştii consideră că disparţia fricii de a zbura cu avionul are avantaje multiple: Acest aspect măreşte rezistenţa la stres, iar oamenii pot face faţă cu brio situaţiilor cu încărcătură emoţională puternică. 

“Aerofobia poate fi însoţită de claustrofobie şi agorafobie, cât şi de celelalte fobii secundare, cum ar fi teama de înălţime. Vulnerabilitatea care naşte toate aceste trăiri vine din nevoia de a deţine controlul. Iar nevoia de a deţine controlul naşte frica de a nu-l pierde. O posibilă cauză a apariţiei acestei fobii ar putea fi lipsa înţelegerii modului în care funcţionează obiectul de zbor. O altă cauză ar putea fi un eveniment, o amintire cu încărcătură emoţională negativă din trecut, care ne face să asociem zborul cu acea emoţie, motiv pentru care atunci când ne gândim la zbor, automat trăim aceeaşi emoţie negativă”, afirmă psihologul Cristina Lupu. 

Zborurile se efectuează cu un avion Cessna 172 N. Este un avion cu patru locuri (3+1) din clasa medie, cu aripi fixe, acesta fiind recunoscut ca cel mai fiabil avion de agrement construit vreodată.

Chiar dacă nu dispare întru totul senzaţia de uşoară nelinişte, cel puţin panica şi refuzul de a zbura vor fi, cu siguranţă, atenuate.

Citeşte şi:

FOTO Zbor peste Banat ca în romanele lui Jules Verne: Balloony este singurul balon cu aer cald  din sud-vestul României

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite