Timişoara devine capitala IT a Europei. Maraton de programare pentru pasionaţii de tehnologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Hack TM sunt aşteptaţi să participe peste 500 de programatori cu experienţă, dar şi începători, designeri, oameni creative şi cu idei, studenţi, chiar şi micuţii IT-işti, de la Coder Dojo.

Un maraton IT, intins pe durata a trei zile, care însumează aproape 50 de ore de programare şi prezentări tehnice, va avea loc la Timişoara, în cadrul Hack TM 2016, unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din sud-estul Europei. IT-iştii se întâlnesc la Timişoara, în perioada 20–22 mai 2016. Sunt aşteptaţi să participe peste 500 de programatori cu experienţă, dar şi începători, designeri, oameni creative şi cu idei, studenţi, chiar şi micuţii IT-işti, de la Coder Dojo.

“Ne dorim să rămânem, în continuare, celmai mare hackathon din sud-estul Europei. Ne propunem să aducem un număr semnificativ de participanţi din afara ţării. Deja avem persoane înscrise din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Serbia, Ungaria şi, de ce nu, încercăm să atragem cât mai mulţi participanţi români. Vrem ca oraşul nostrum să fie, cel puţin în acele zile, o capitală a pasionaţilor de tehnologie”, a declarat Radu Ticiu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Speakeri cu experienţă şi expertiză în domeniile lor vor susţinte prezentări, pe mai multe niveluri (de bază şi avansat) în cadrul sesiunii Hack Talks, din prima zi a Hack TM. 

Temele dezbătute la HackTalks vor aborda subiecte legate de antreprenoriat, planuri de business, dezvoltare personală, marketing online, promovare, comunicare.

Pe lângă specialişti şi pasionaţide IT, la Hack TM vor lua parte şi reprezentanţii altor domenii, interesaţi să dezvolte proiecte în cadrul celor opt categorii ale evenimentului:

Smart City – categorie destinată proiectelor care au ca scop îmbunătăţirea vieţii urbane.

Education – pentru proiecte care doresc să îmbunătăţească sau să revoluţioneze sistemul educaţional tradiţional.

Game Development - categoria e dedicată dezvoltării jocurilor pentru calculator, console, mobil sau web.

Robots - vehicule, drone şi alte device-uri inteligente, capabile să “vadă” şi să “simtă” obiectele din mediul lor.

IoT (Internet of Things) – aparate conectate la internet care comunică între ele şi îmbunătăţesc viaţa de zi cu zi (de la termostate, la cutii poştale inteligente)

eHealth - cei care doresc să găsească soluţii tehnice la problem globale de sănătate îşi vor găsi locul în această categorie.

FinTech- pentru proiecte din sectorul financiar, fie că e vorba de sisteme de plată, trading, asigurări, analiză de date sau securitate.

Open – categorie specială, destinată proiectelor care nu pot fi clasificate în una dintre categoriile de mai sus.

În cadrul acestui maraton de programare, participanţii vor fi grupaţi în echipe de maximum cinci participanţi. Cei care nu au echipă, îşi vor putea găsi una, la faţa locului.

Mentorii prezenţi vor oferi îndrumare, pentru ca ideile să se transforme în proiecte funcţionale.

Se aşteaptă ca anul acesta, la Hack TM 2016, să fie prezentate aproape 100 de proiecte. Vor  fi premiate cele mai bune din fiecare categorie. De asemenea, proiectul cel mai impresionant şi cu cea mai mare aplicabilitate va primi titlul Hack TM Winner 2016.

Hack TM 2016 se va desfăşura în Cantina UPT, din Complexul Studenţesc.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite