Ultimul târg de adopţii canine din 2013. Între timp germanii şi danezii vin la Timişoara pentru salvarea animalelor
0
Primăria Municipiului Timişoara îi invită pe Timişoreni la ultima ediţie a târgului de adopţii canine din anul 2013. Aceasta va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, între orele 10.00-12.30, în zona Steaua, lângă canisită şi locul de joacă
Aproximativ douăzeci de câini şi pisici de diverse talii şi vârste, toţi deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, microcipaţi şi cu carnete de sănătate, sunt dornici să îşi găsească stăpâni.
Târgurile de adopţii canine organizate sub deviza ”Şi mie îmi stă bine în lesă!” vor continua şi anul viitor, fiind organizate în scopul promovării adopţiilor şi a creşterii responsabile a animalelor de companie.
Reprezentanţii Danyflor, firma de ecarisaj al Primăriei Timişoara, a găsit o soluţie pentru a evita eutanasierea câinilor vagabonzi.
Aceştia au încheiat un partenriat cu două ONG-uri din Germania, care sunt dispuse să preia animalele, pentru a le găsi stăpâni în ţările civilizate din Occident.
De asemenea, sunt aşteptaţi la Timişoara şi reprezentanţii unei organizaţii din Danemarca, care vin pentru a salva câinii aflaţi pe străzile din oraş.
Citiţi şi:
FOTO Cu nod în gât prin lagărul de câini al Primăriei Timişoara, de Ziua Porţilor Deschise