Tânăr român crescut la orfelinat şi ajuns asistent social în Londra: „Mama este unul dintre motivele pentru care îmi doresc cât mai mult de la viaţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emil Iulian Iovan este unul dintre miile de tineri români nevoiţi să înfrunte viaţa după ce au crescut într-un centru de plasament. În vârstă de 27 de ani, tânărul din Lugoj este un exemplu de perseverenţă, reuşind să ajungă asistent social în Londra. Emil luptă pentru a-şi întemeia o familie, dar şi pentru a-şi ajuta mama care nu l-a putut creşte din cauza unei grave afecţiuni psihice de care suferă.

Emil Iulian Iovan s-a născut la Lugoj, cu aproape jumătate de an înainte de Revoluţie. Mai exact, în 19 iulie 1988. Pentru că mama lui suferea de schizofrenie, iar medicii s-au temut că nu va fi în stare să aibă grijă de copil, Emil a ajuns într-un centru de plasament. Încă de mic a fost nevoit să dea piept cu orfelinatele încă nereformate ale anilor ’90. „Perioada a fost una dificilă, nu a fost uşor, dar eu am avut ambiţie să învăţ. E trist faptul că atunci când ies din sistem, tinerii sunt etichetaţi, plus că pentru cei care trăiesc ani întregi în centre e o dramă să iasă din sistem. Ei nu ştiu cum să înfrunte viaţa, cum să gestioneze propriul buget. Dacă societatea s-ar implica mai mult, vieţile lor ar lua o altă întorsătură”, a declarat Emil Iulian Iovan pentru Cetăţeanul.

Pentru că în orfelinat a resimţit din plin lipsa dragostei părinteşti, Emil s-a hotărât să devină asistent social. După o perioadă în care a lucrat ca asistent social în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Emil a plecat să lucreze ca asistent social în Londra. Pentru a obţine postul a trebuit să aprofundeze limba engleză şi să obţină carnetul de conducere.

Emil a mărturisit pentru Cetăţeanul că unul dintre motivele pentru care vrea să profite de tot ce îi oferă viaţa este acela că vrea să o ajute cât de mult poate pe mama sa, internată la Spitalul de Neuropsihiatrie din Sinersig. „Îmi doresc foarte mult să îmi ajut mama care de foarte mulţi ani este internată în diferite spitale de psihiatrie din judeţul Timiş. Îmi aduc cu drag aminte că atunci când eram mic mă vizita şi îmi aducea, din pensia ei de boală, dulciuri şi fructe. Ea este unul din motivele pentru care îmi doresc tot mai mult de la viaţă, pentru că îmi doresc să strâng banii necesari tratamentului şi serviciilor de care are ea nevoie, poate într-o zi vom merge la cofetărie împreună”, a declarat Emil Iulian Iovan.

Tânărul în vârstă de 27 de ani îşi doreşte şi o familie cu copii cărora să le ofere ceea ce el nu a putut primi. „Vreau să îmi întemeiez propria familie, să am copii şi să le ofer dragoste, afecţiune şi momente frumoase împreună. Îmi mai doresc să îmi construiesc o căsuţă a mea. Le mulţumesc tuturor persoanelor din centrele de plasament care m-au îndrumat, mi-au oferit sprijin şi educaţie în toată această perioadă. A contat enorm de mult contribuţia şi implicarea lor în dezvoltarea mea ca adult şi ca om în societate”, a mai declarat tânărul.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite