Medicii din prima linie COVID vor fi evaluaţi psihologic pentru a vedea nivelul de stres şi oboseală. Mulţi sunt epuizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Victor Babeş din Timişoara
Spitalul Victor Babeş din Timişoara

Proiect în premieră naţională la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara. Cadrele medicale vor fi evaluate din punct de vedere al epuizării fizice şi a stresului profesional.

În 28 februarie 2020, medicii, asistentele medicale, infirmierele şi brancardierii Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara au intrat în lupta împotriva virusului SARS-COV 2. Timp de un an întreg corpul medical dar şi cel auxiliar au lucrat zi şi noapte, la intensitate maximă pentru a reuşi să facă faţă afluxului mare de pacienţi.  

În toată acestă perioadă, puţini au fost cei care nu au făcut ore suplimentare sau au plecat în concedii mai mult de trei, patru zile. Rezultatul acestei activităţi continue, susţinute, se poate exprima în epuizare atât fizică cât şi emoţională.  

Apariţia unor prime semne de acest gen a determinat conducerea unităţii sanitare să demareze un proiect unic în România, cel al unei evaluări a gradului de epuizare.  

“Suntem obosiţi. Mulţi dintre colegii mei sunt epuziaţi. Şi cu toate acestea luptăm în continuare. Dar fiecare dintre noi a avut cel puţin un moment în care a spus, nu mai pot! Şi pe bună dreptate. Luptăm împotriva acestui virus continuu, de un an de zile. O luptă grea, o luptă în care de cele mai multe ori reuşim să câştigăm. Lupta acesta însă are efecte asupra noastră, asupra familiilor noastre, asupra vieţii şi sănătăţii fizice şi mentale. Vorbim de o epuizare nu doar fizică ci şi mentală şi emoţională. O epuizare cronică. Aşa că am stabilit cu colega noastră, Daniela Biriş, care este atât psiholog clinician cât şi psihoterapeut, să demareze o evaluare a gradului de epuizare a colegilor noştri şi evident, să găsim apoi soluţii concrete pentru a merge mai departe, pentru a continua acestă luptă care, din păcate este departe de a fi încheiată”, a spus Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara. 

Cristian Oancea

Cristian Oancea, managerul spitalului de la Pădurea Verde 

Evaluarea personalului medical a început în urmă cu câteva zile şi se va desfăşura pe parcursul a două săptămâni. Va fi stabilit un eşantion aleatoriu dar reprezentativ, din toate compartimentele spitalului, care va fi invitat să completeze mai multe chestionare. În acelaşi timp, participanţii la studiu vor avea întâlniri personale cu psihologul unităţii sanitare pentru a identifica situaţiile particulare pe fiecare secţie şi compartiment şi găsirea de soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a stării psihoemotionale a personalului medical. 

“Proiectul pe care l-am demarat va arăta, la final, gradul de burnout al personalului din unitatea sanitară. Este important să aflăm cât de epuizaţi sunt colegii mei, cât de afectată a fost calitatea vieţii lor deoarece burnout-ul este o afecţiune complexă, asociată cu epuizare mentală, fizică şi emoţională care apare ca urmare a stresului excesiv acumulat pe termen lung, prin nerespectarea conceptului de echilibru între muncă şi viaţa personală”, a declarat Daniela Biriş, psiholog clinician-psihoterapeut.  

La Spitalul de Boli Infecţioase din  Timişoara lucrează peste 400 de persoane. 

Vă mai recomandăm:
 

Prima persoană vaccinată împotriva virusului SARS-Cov-2, la Timişoara: Vreau să-mi încep viaţa de dinainte. Îmi doresc viaţa înapoi VIDEO

Medicul Virgil Musta, înainte de a lua prima doză de vaccin anti-SARS-Cov-2: Majoritatea efectelor secundare sunt la nivelul braţului, acolo unde se injectează

Prospectul vaccinului anti-COVID folosit în România: care sunt recomandările şi contraindicaţiile
 

Testul rapid pentru coronavirus care poate reporni lumea. Ce spune despre el medicul Virgil Musta

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite