Povestea celui mai cunoscut spion al Vienei la Timişoara. Anton von Hammer era un specialist în limbile orientale

Reprezentarea lui von Hammer a vechii cetăţi truceşti suprapuse pe cea habsburgică

Anton von Hammer (1809-1889) a locuit la Timişoara vreme de patru ani, între 1835-1839, lucrând oficial ca translator oriental.

În realitate, Anton von Hammer era un veritabil spion, un om al serviciilor secrete ale administraţiei de la Viena. În 1875 a ieşit la pensie cu rangul de consilier cezaro-crăiesc intim şi secret. Originar dintr-o veche familie nobiliară din Ungaria Superioară (un strămoş, Andreas Hammer, a fost înnobilat de împăratul Rudolf al II-lea în 1602). S-a născut într-o familie de militari. Tatăl său, Anton von Hammer a ajuns în 1809 la gradul de general-major.

Tânărul Anton s-a născut la Brno (actuala Cehia) la 3 februarie 1809. A urmat cursurile renumitei „Academii pentru limbi orientale” de la Viena. Academia a fost înfiinţată în 1754 pentru a pregăti personal diplomatic şi mai ales translatori necesari în raporturile cu Imperiul Otoman. Absolvenţii erau cunoscători ai limbilor turco-osmană, arabă şi persană. 
 

O biografie completă a lui Anton von Hammer a reuşit să alcătuiască istoricul Costin Feneşan cu ajutorul lui Walther Konschitzky.

„La finalul studiilor, Anton von Hammer a fost angajat la Secţia Turcia a Cancelariei Secrete a Casei, Curţii şi Statului, fiind trimis, la 8 martie 1834, ca ajutor de translator la Internunţiatura imperială (reprezentanţă diplomatică a Austriei) de la Constantinopol, pentru a efectua acolo un stagiu de practică. La 1 aprilie 1835, el a fost pus la dispoziţia Comandamentului Militar General al Banatului ca translator de graniţă, iar mai apoi de concipist aulic în cadrul Biroului Oriental al Cancelariei de Stat la 12 octombrie 1840, iar după aceea secretar aulic şi referent pentru probleme orientale la 24 iunie 1846. La 12 februarie 1849, Anton von Hammer a fost numit consilier la Cancelaria de Stat şi translator aulic, iar odată cu numirea sa în calitate de consilier aulic şi consilier ministrial în cadrul Ministerului de Externe, la 21 august 1853, a intrat în corpul înalţilor funcţionari de stat. Împăratul Franz Josef i-a răsplătit serviciile credincioase prin acordarea crucii de cavaler al Ordinului Leopold, distincţie în temeiul căreia a obţinutm la 30 iunie 1860, rangul de cavaler cu predicatul nobiliar von Nemesbanya”, a scris Costin Feneşan, în postfaţa cărţii lui Anton von Hammer, “Istoria ciumei din Banat 1738-1740”.

A devenit apoi referent administrativ şi consular pentru Orient, iar în 1868 referent pentru problemele Casei Imperiale. 

„În anul 1875, după o carieră de aproape jumătate de secol în serviciul public, Anton von Hammer a ieşit la pensie fiind distins cu rangul de consilier cezaro-crăiesc intim şi secret. A murit la Viena, la 31 decembrie 1889, fiind înhumat, la 2 ianuarie 1890, la cimitirul din scripţia XIV”, a mai precizat Feneşan.

A cunoscut Timişoara din surse otomane
 

Anton von Hammer a ajuns la Timişoara în 1835, într-un oraş aflat în acsensiune pe toate planurile.

„Asemeni altor reprezentanţi ai birocraţiei imperiale, şi-a depăşit cu mult statutul funcţionăresc. Fără îndoială că atât curiozitatea sa de netăgăduit cât şi pregătirea sa academică temeinică îi vor trezi lui Hammer dorinţa de a cunoaşte metropola şi provincia în care îl aduseseră rosturile carierei sale. Faptul că Hammer şi-a manifestat interesul pentru trecutul Timişoarei şi al Banatului credem că se explică, pe de altă parte, prin împletirea istoriei acetora cu lumea otomană, pe care tânărul funcţionar imperial avusese ocazia să o cunoască atât în timpul studiilor la Academia Orientală din Viena cât şi în vremea stagiului efectuat la Internunţiura imperială de la Constantinopol. De altfel, în Biblioteca Imperială de la Viena, Hammer avusese prilejul să consulte <Istoria> lui Ibrahim Na’im ed-Din din Timişoara, adusă în copie în capitala imperială de la Constantinopol. În acest fel, tânărul funcţionar militar avusese prilejul să cunoască dintr-o sursă otomană evenimentele petrecute la Timişoara şi în Banat între 1683-1716, cunoştiinţe îmbogăţite şi prin citirea cronicii lui Mehmed Raşid, care înfăţişa evenimentele din anii 1660-1712”, a mai scris Costin Feneşan.

Chiar Anton von Hammer dorea să dea un imbold pentru scrierea unei istorii a regiunii de după 1716, anul eliberării Banatului de sub dominaţia Otomană. 

Informaţii importante culese de Hammer pentru viitorii istorici

Hammer a publicat “Istoria ciumei din Banat 1738-1740”. Tot el a întocmit liste ale guvernanţilor militari şi civili ai Banatului, aşe preşedinţilor civili ai Administraţiei Banatului, ale comiţilor supremi ai comitatelor Timiş, Torontal şi Caraş, ale generalilor comandanţi ai Banatului şi ai cetăţii Timişoara, ale episcopilor romano-catolici de Cenad şi ale episcopilor ortodocşi ai Timişoarei, precum şi ale primarilor Timişoarei (1716-1839). De altfel, Monografia Timişoarei a lui Prayer, fostul primar al Timişoarei, conţine numeroase informaţii culese de Hammer.   

“Datele lui Hammer provin fie din consultarea a numeroase documente de arhivă şi din textul mai multor inscripţii, fie din informaţii primite pe cale verbală de la diferiţi localnici sau din informaţii directe ale autorului. În ceea ce priveşte arhivele timişorene în care Hmmer s-a documentat le remarcăm înainte de toate pe cele de maximă importanţă ale Comandamentului Militar General al Banatului şi pe cele ale Administraţiei camerale a Banatului. 

Un real folos s-a dovedit a fi arhiva Magistratului oraşului Timişoara, la fel ca şi cea a Direcţiei districtuale de fortificaţii, în care Hammer a consultat mai multe planuri. Date deloc lipsite de importanţă au fost culese de Hammer în arhivele eclaziastice, fie că este vorba de arhiva Captlului catedral al Episcopiei romano-catolice de Cenad-Timişoara, fie arhive parohiale sau ale unor ordine călugăreşti prezente la Timişoara”, mai afirmă Feneşan.
 

Lui Hammer i se datoreşte descrierea unor monumente de artă şi arhitecturale dispărute între timp, cât şi de texte mai multor inscripţii din Timişoara secolului al XVIII-lea, victime, la rândul lor, ale trecerii vremurilor şi oamenilor.