PNL, PDL şi PNŢCD au semnat Protocolul de colaborare în Consiliul Local Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţiile municipale ale PNL, PDL şi PNŢCD au semnat un protocl de colaborare între partidele de dreapta reprezentate în Consiliul Local Timişoara.

Prin acest protocol, PNL, PDL şi PNŢCD doresc să se alieze, formând o platformă de centru-dreapta, la nivelul Timişoarei, având drept scop colaborarea politico-administrativă în vederea susţinerii proiectelor comune în administraţia locală. 

„Reprezentanţii partidelor politice semnatare ale Protocolului vor elabora strâns cadrul Consiliului Local Timişoara, pentru îndeplinirea obiectivelor municipalităţii. În acest sens, consilierii locali ai celor trei partide vor acţiona unitar şi vor duce la îndeplinire deciziile luate de comun acord, de către formaţiunile politice semnatare”, se arată în Protocolul semnat de Dan Diaconu, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL, Ciprian Mihok, preşedintele Organizaţiei Municipale PNŢCD Timişoara şi Cornel Sămărtinean, preşedintele PDL Timişoara. 

Din partea PDL, protocolul a fost semnat de consiliera Adelina Tîrziu, Cornel Sămărtinean fiind plecat la Bucureşti.

“Vorbim de ceva vreme despre nevoia de coagulare a forţelor de dreapta. Alegerile, inclusiv ultimele, au arătat foarte clar că electoratul român, şi m-aş referi în mod special la electoratul timişorean, este orientat către dreapta politică. Fragmentarismul a făcut însă ca la ultimele alegeri partidul cu cele mai multe voturi să fie PSD. Forţele de dreapta trebuie să se unească tocmai pentru a se pune în acord cu aşteptările cetăţenilor. Am încredere că în urma semnării acestui protocol vom colabora şi mai strâns, noi, reprezentanţii acestor trei partide, şi ne vom pune şi mai bine în slujba Timişoarei, a cetăţenilor Timişoarei. Va trebui să facem faţă încercărilor de obstrucţionare cu care PSD va încerca să încurce bunul mers al lucrurilor”, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

O mare problemă o vor reprezenta cei doi reprezentanţi ai PNŢCD în Consiliul Local, Flavius Boncea şi Bogdan Herzog, care au semnat un protocol de colaborare cu PSD, trecând peste opţiunile partidului din care fac parte.

De altfel, conform spuselor lui Ciprian Mihoc, şeful PNŢCD filiala Timişoara, Flavius Boncea şi Bogdan Herzog au fost suspendaţi din partid. În afară de cei doi, în Consiliul Local Timişoara mai este un singur reprezentant al PNŢCD, fostul viceprimar Adrian Orza. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite