Mai mulţi artişti români au concertat în oraşul din China unde s-a declanşat un virus ucigaş. „Nu există niciun motiv ca lumea să se panicheze“
0O orchestră formată de 50 de artişti din România, sub conducerea Filarmonicii Banatul din Timişoara, a susţinut un turneu de 49 de zile în China. Printre oraşele în care au concertat muzicienii este şi Wuhan, zona de unde a pornit un coronavirus ucigaş.
Din orchestra care a participat la turneul din China au făcut parte 50 de muzicieni, 18 artişti de la Filarmonica Banatul din Timişoara, trei de la Opera Naţională din Timişoara, iar restul de la mai multe filarmonici din ţară.
Turneul de 49 de zile a început în 2 decembrie 2019. Primul oraş în care au concertat românii a fost chiar Wuhan, zona în care a fost descoperit focarul de infecţie cu un coronavirus ucigaş, care panichează comunitatea internaţională.
“A fost un turneu de mare succes, realizat pentru promovarea Timişoarei - Capitală Cultural Europeană în 2021. Primul lor concert a avut loc la Wuhan, dar atunci încă nu era niciun virus. Apoi, au plecat mai departe în turneu, având de străbătut distanţe mari, cu avionul. Au făcut chiar şi 6.000 de kilometri. În 2 ianuarie au mai trecut prin aeroporul din Wuhan, pentru a schimba avionul, pentru a ajunge la un alt concert, la Chongqing. Perioada de incubaţie a unui virus este de 14 zile. Din fericire nimeni nu a prezentat semne de îmbolnăvire. La întoarcere, au luat avionul din Beijing”, a declarat Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul din Timişoara.
Artiştii au revenit, luni, la Timişoara, iar a doua zi s-au prezentat la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Ei au aflat de epidemia de virus de abia în România. Conducerea filarmonicii a luat legătura cu DSP, iar artiştii au fost trimişi să îşi facă analizele medicale.
Deşi nimeni nu are probleme, directorul Ioan Gârboni, prevăzător, a decis să-i lase acasă în această săptămână, cu condiţia să se facă studiu la domiciliu.
“Nu există niciun motiv ca lumea să se panicheze. În urma analizelor medicale nu le-au găsit nimic, dar eu am hotărât să le dau o învoire, să rămână acasă în această săptămână, poate şi săptămâna viitoare. Am vrut să fiu prevăzător, să fac tot ce depinde de mine pentru a evita orice fel de probleme. Pot sta acasă dar cu condiţia să facă studiu la domiciliu.”, a mai declarat Gârboni.
Vă reamintim, este alertă de călătorie în Wuhan. Oraşul este epicentrul unei epidemii de coronavirus, iar autorităţile au suspendat traficul aerian şi feroviar în metropola de 11 milioane de locuitori.
17 oameni au murit, iar alte sute de persoane sunt infectate. Virusul s-a extins şi în afara Chinei, un caz fiind fost confirmat în Japonia, altul în Coreea de Sud, iar alte două în Thailanda.