FOTO Revoluţia maghiară din 1848-1849 s-a încheiat cu bătălia de la porţile Timişoarei. Urmele luptelor se văd şi astăzi pe străzile oraşului
0
Pe 15 martie, maghiarii aniversează Revoluţia din 1848-1849, dată la care s-a consfinţit şi apariţia Parlamentului modern a Ungariei. În urmă cu 166 de ani, bătălia s-a dat între curentul liberal al revoluţionarilor maghiari şi absolutismul reprezentat de Imperiul Habsburgic.
Atacul asupra Timişoarei, desfăşurat între 11 iunie - 9 august 1849, a fost unul din cele mai importante bătăli ale Revoluţiei Maghiare. Aici s-a consfinţit practic înfrângerea în teren a revoluţionarilor. Soldaţii maghiari au fost în număr de aproape 12.000, în timp ce apărătorii cetăţii în jur de 9.000.
Ecoul evenimentelor din 15 martie 1848 din Pesta a ajuns şi la Timişoara, pe 18 martie. În această zi se ţine o adunare populară în faţa primăriei, sub conducerea primarului Johan Preyer. Împăratul este asigurat de ataşamentul şi devotamentul cetăţenilor, însă în ziua următoare, o nouă adunare populară hotăreşte sprijin pentru guvernul maghiar revoluţionar sub conducerea lui Lajos Batthany. Mişcarea populară din Timişoara a luat astfel o întorsătură împotriva Austriei. Ungurii au ridicat steagul răzvrătirii şi al despărţirii de Austria.
În Piaţa Prinţul Eugen (actuala Piaţa Unirii) s-au citit punctele revendicărilor. Tot atunci s-a proclamat libertatea presei şi exluderea armatei din procesul de ordine şi linişte publică.
La 24 aprilie 1848, armata austro-sârbă se ciocneşte cu husarii maghiari la Kikinda. În întreg Banatul şi părţile Croaţiei s-a aprins flacăra răscoalei. La începutul lunii octombrie 1848, Piret, comandantul cetăţii Timişoara se retrage, iar locul său este luat de veteranul Georg Rukavina, care avea deja 70 de ani. Acesta proclamă starea de urgenţă pe teritoriul Timişoarei.
“Referindu-mă la ordinul Majestăţii Sale, dat la Schonbrunn, la 3 octombrie şi adus la cunoştinţa ţării, prin care întreaga Ungarie e pusă sub regimul legilor marţiale, cetatea Timişoara cu suburbiile sale, începând cu ziua de azi, e pusă sub stare de asediu şi sub legi marţiale. În sensul punctului trei din rescriptul regesc, garda naţională din Timişoara, e pusă sub ordinele directe ale comandantului cetăţii.
Cine instigă la răzvrătire, se opune armatei ori se înarmează ilegal se pedepseşte după legile statariale.
Sunt interzise grupuri mai mari decât şase persoane. Până când în oraş e linişte şi ordine, starea de asediu nu influenţează circulaţa şi ocupaţiile locuitorilor. Toate armele, în afară de cele ale gărzii naţionale, se vor preda depozitului de arme, pe lângă luare de dovadă, iar cine se opune acestui ordin, va fi judecat după legile marţiale”, a decretat generalul Rukavina, comandantul cetăţii Timişoara, pe 10 octombrie 1848.
Generalul Rukavina Foto:wikipedia.org
Stare de asediu la Timişoara
Trupele maghiare opereau sub comanda generalului polonez Jozef Bem. Revoluţionarii maghiari îi înfrâng pe imperiali în mai multe lupte, iar în primăvara anului 1849, honvezii lui Bem îşi mută câmpul de operaţie în Banat. În 26 aprilie, Ungurii sub comanda lui Vecsey, ocupă cartierul Principele Carol, actuala Piaţa Iosefin.
Aici îşi va face cartierul general şi Bem. La rugămintea cetăţenilor, acesta se va retrage în Freidorf, astăzi cartier al oraşului. Se adăposteşte în clădirea parohiei romano-catolice. scriitorul Petrofi Sandor, pe atunci de 26 de ani, adjutant al lui Bem, este avansat la rangul de maior. În acel loc se află astăzi un obelisc de piatră dezvelit în 1913, loc de pelerinaj pentru maghiar în zilele de 15 martie.
Faţă de situaţia din cetate, comandantul militar al Timişoarei, baronul Rukovina, adresează cetăţenilor un nou apel:
“Starea de asediu de până acuma, apllicată cu posibilă îngăduinţă, intră cu ziua de azi în faza în care este inevitabilă cea mai mare severitate. Orice acţiune îndreptată contra siguranţei cetăţii, va fi sancţionată cu pedeapsa cu moartea, după legile statariale de război. Aici aparţin îndeosebi: pactele cu duşmanul prin grai, scris, semne, signale de foc, rachete şi altele, toate răzvrătirile, posedarea oricărei fel de arme şi muniţii, a căror depunere a fost fixată, cu ultim termen 29 aprilie 1849, ora 6 seara şi pentru care răspund nu numai posesorii lor, ci şi propritarii de case.
Generalul Bem Foto:mek.hu
Călcarea fortificaţiunilor e interzisă sub cele mi severe sancţiuni. În caz de alarmă populaţia e obligată să stea în case, în caz contrar contravenienţii rămân vinovaţi singuri de tristele urmări. În caz de alarmă de noapte, parterul şi etajul întâi, trebuie iluminate. Staţionarea pe terase şi acoperişuri este interzisă...
Mă adresez şi locutorilor din suburbii, avertizându-i din nou, a nu lua parte la activităţile duşmanului şi a nu mă pune în situaţia de a interveni prin pedepse. Îmi stau la dispoziţie mijloace severe şi deşi îmi sîngerează inima, le voi aplica, dacă va fi nevoie”, a spus Rukavina, pe 27 aprilie 1849.
GALERFIE FOTO cu ghiulelele rămase în zidurile unor clădiri din Timişoara O ghiulea se află în peretele Clinicii de Dermatoligie, de pe strada Mărăşeşti, o alta este înfiptă în zidul Şcolii Populare de Arte, de pe strada Ungureanu. O a treia ghiulea se vede în zidul unei clădiri aflate lângă Palatul Dicasterial, în spatele Domului.
Garda civilă este dezarmată. Curtea marţială începe să funcţioneze. În faţa Prefecturii sunt aşezate două tunuri, iar în faţa Primăriei patru. Drapelel maghiare de pe edificiile publice sunt sunt rupte şi înlocuite cu drapele austriece. Garnizoana militară se pregăteşte cu provizii alimentare pentru două luni.
Garnizoana este condusă de patru generali; Rukavina, Glaser, Leininger şi Wemhardt, 188 de ofiţeri, 8.659 soldaţi (din care 4.494 recruţi) şi 1.274 cai. Austriecii s-au întărit şi cu o trupă de grăniceri români, printre care s-a distins Iacobiciu, originar din Caransebeş, care a fost decorat de austrieci.
La acea vreme, în 1848, în cetatea Timişoara locuiau 3.000 de persoane, iar în periferii (Fabric, Principele Carol, Maiere şi Mehala) 14.000.
Maghiarii ocupă satele şi suburbiile oraşului
Trupele revoluţionare maghiare vin spre Timişoara cu 6.000 de soldaţi şi 300 de tunuri. În 26 aprilie 1848, Bem, conducătorul suprem al revoluţionarilor, trece prin Urseni, Giroc, Freidorf şi atacă avanposturile Timişoarei, dar fără rezultatul dorit. La finele lunii mai, Bem pleacă cu trupa sa în oraşele din Transilvania, lăsând asediul cetăţii asupra lui Vecsey.
Pe 19 mai, Kossuth Lajos, conducătorul revoluţiei, i-a vizitat pe honvezii maghiari din jurul cetăţii Timişoara şi s-a arătat mulţumit faţă de situaţia din teren. A promis noi tunuri pentru soldaţi. Oraşul a fost deja puternic bombardat, iar victoria maghiarilor era aproape. Un incendiu putenic a cuprins cetatea după ce o ghiulea a nimicit un depozit de muniţie.
În primele zile ale asediului, trupele lui Vecsey ocupă cartierul Principele Carol (Iosefinul de azi) şi Fabricul (Piaţa Traian de azi), unde se distruge apeductul care alimenta cetatea. Cei rămaşi în cetate erau nevoiţi să consume apa nepotabilă din fântânile oraşului, care a dus la o serie de boli.
Asediul a ţinut 107 zile, timp în care Timişoara suferă din cauza lipsei de alimente şi a scumpetei. Un ou costa 12 cruceri, o pereche de gâşte 12 florini, o şuncă 16 florini.
Primarul Timişoarei era Johann Nepomuk Preyer.
Generalul maghiar născut la Timişoara
Una din personalităţile importante ale Revoluţiei maghiare din 1848-1849, generalul Klapka Gyorgy este din Timişoara. Acesta s-a născut în 1820 şi a locuit multă vreme într-o casă aflată în Piaţa Sf.Gheorghe. Reprezentanţii minorităţilor maghiare din Timişoara depun în fiecare an, pe 15 martie, o coroană la plăcuţa de pe casă care aminteşte de generalul Klapka, care a fost printre ultimii generali care a depus armele.
Placa comemorativă pe casa în care s-a născut generalul Klapka
Tatăl lui Gyorgy, Klapka Josef a fost primarul oraşului Timişoara între anii 1819-1833. De numele său se leagă prima bibliotecă publică cu împrumut şi cu sală de lectură din Imperiul Habsburgic.
Victoria trupelor austriece conduse de Haynau
Armata Imperială, cu ajutorul Armatei de Intervenţie a Imperiului Rus învinge Armata Revoluţionară Maghiară. Autoritatea Imperială anulează reformele revoluţiei şi instaurează un regim militar pe teritoriile coroanei maghiare, subordonat direct Cancelariei Imperiale.
Cetatea este pe cale să se predea, când pe 9 august 1849 sosesc ajutoarele austriece, sub comanda generalului Haynau. Pe câmpia care se întinde între Becicherecul Mic şi Sânandrei, trupele lui Vecsey, înconjurate de către soldaţii lui Haynau, Lichtenstein, Walmondens şi Simbschen, sunt distruse.
Asediul cetăţii Timişoara a ţinut 107 zile. Generalul Haynau interzice imediat utilizarea inscripţiilor şi firmelor în limba maghiară. Eele sunt înlocuite cu cele în limba germană. Denumirile maghiare ale străzilor şi pieţelor au fost germanizate, iar limba maghiară a fost interzisă în şcoli.
Monumentul Fidelităţii a fost inaugurat în 1854, în memoria celor care au luptat împotriva revoluţionarilor
Statuia a fost mutată din Piaţa Libertăţii, din motive de ideologie, în Cimitirul Central, în anul 1934. După 80 de ea acest monument va fi restaurat şi reamplasat într-o piaţă publică.
Pe 13 august 1849 a avut loc la Şiria depunerea armelor, în faţa armatei rusesşti de intervenţie. Pe 16 august Kossuth ia drumul exilului în Turcia.
Austriecii au piedut în lupte 500 de oameni, iar 2.000 au murit în urma unor boli. Printre ei şi generalul Georg Freiherr Rukavina von Vidovgrad, care moare la 70 de ani, pe 9 septembrie 1849, şi este înmormântat în catedrala romano-catolică din Piaţa Unirii.
După lupta de la Sânandrei, Ungaria pierde Banatul, iar Timişoara ajunge capitala Voivodinei sârbeşti şi Banatului Timişan.
Epitaful generalului Rukavina din Domul romano-catolic din Piaţa Unirii Foto: banaterra.eu
De Voivodina vor ţine comitatele Caraş, Timiş, Torontal, Backa şi districtele Ruma, Illok. Ca şi capitală a Voivodinei, Timişoara este guvernat de contele Coronini Cronberg, până în 1859, apoi Iosif Sokcsevitz, un an, şi contele Saint Quentin. În 1860, Voivodina dispare, iar Banatul este anexat din nou Ungariei.
Una din cele trei sărbători ale maghiarilor
Revoluţia Maghiară din 1848 a fost un eveniment determinant al istoriei Ungariei din epoca modernă, considerată ca unul din fundamentele identităţii naţionale a poporului maghiar. Astfel, data de 15 martie este una din cele trei sărbători naţionale ale Ungariei.
Multe din informaţiile legate de Revoluţia maghiară de la Timişoara au fost culese din “Timişoara, Monografie istorică”, scrisă de Nicolae Ilieşiu şi apărut în anul 1943.
Citiţi şi:
FOTO Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la Timişoara: „Astăzi toată lumea aude despre libertatea noastră”
Aniversarea naşterii unui mare bănăţean: Eftimie Murgu, românul de partea Revoluţiei Maghiare din 1848-49
Se încarcă comentariile...
