FOTO Misterioasa curte a lutheranilor din Timişoara păstrează aerul începutului de secol XIX

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica Lutherană din Timişoara a aniversat 175 de ani de la sfinţire. Casa parohială a fost construită însă în anul 1832.

Biserica Lutherană din Timişoara este una dintre cele mai discrete instituţii creştine din capitala Banatului. Asta şi pentru că, acum, în Timişoara, numărul adepţilor învăţăturii lui Martin Luther nu mai depăşeşte nici 400 de persoane, etnici germani, maghiari şi slovaci dar şi români din familii mixte.

Biserica îşi deschide porţile ocazional pentru a găzdui concerte de muzică barocă, reprezentaţii corale, concerte de muzică clasică sau concerte de orgă.

O dată cu sărbătoarea celor 175 de ani de la sfinţirea bisericii, am putut vizita şi curtea interioară a casei parohiale aflate în zona Punctelor Cardinale, în Piaţa I.C.Brătianu.

Clădirea a fost construită în anul 1832, cu câţiva ani înainte de ridicarea bisericii. Curtea este foarte îngustă, iar pereţii interiori sunt acoperiţi cu iederă deasă. Pe o parte se află intrarea secundă în biserică. Este una din cele mai enigmatice locuri din oraş. Odată intrat în curte, eşti năpădit de aerul Timişoarei începutului de secol XIX. În ciuda venirii toamnei, totul este încă verde.

image

Veranda este realizată cu bolţi în stil neoclasic. S-au mai păstrat încă uşi şi geamuri originilale, chiar dacă pe o parte a a clădirii se simte deja prezenţa termopanului. S-a păstrat intactă şi scara de lemn pe care se urcă la etaj.

Despre lutheranii din Timişoara

Primul adept al  învăţăturilor lui Martin Luther în Timişoara a fost baronul Peter Perenyi, comite de Timiş, care a trecut la lutheranism în anul 1526. Lutheranii au apărut în număr mai mare la Timişoara odată cu urcarea pe tronul Imperiului Habsburgic a împăratului Iosif al II-lea. În timpul lui se va elabora “Patenta de Toleranţă Religioasă” (în anul 1781), un act care a oferit libertate totală de mişcare a protestanţilor din Impriu.

image
image

Prima slujbă evanghelică din Timişoara are loc în anul 1795, iar în 1824 se înfiinţează prima comunitate evanghelică din oraş.

Lutheranii primesc o parcelă de pământ chiar la marginea cetăţii, acolo unde nu existau încă construcţii. În 1832 se ridică clădirea în care funcţionează şi astăzi casa parohială a Bisericii Lutherane. Lângă ea avea să se ridice biserica, după planurile lui Antal Schmidt, în stilul neoclassic.



Tot lutheranii erau proprietarii clădirii din partea dreaptă a bisericii, însă după Revoluţia din 1989 au vândut respectivul imobil.
 
Citiţi şi:

FOTO Povestea celei mai discrete biserici din Timişoara. A apărut datorită toleranţei Împăratului Iosif al II-lea
 

image

FOTO VIDEO Minunata Timişoara - Toate secretele clădirilor-monument şi poveştile uluitoare ale unei cetăţi imperiale

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite