Expoziţia World Press Photo de prima dată la Timişoara. Cele mai expresive şi emoţionante fotografii din ultimul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turcul Burhan Ozbilici acâştigat marele premiu în 2017 FOTO Al Jazzera
Turcul Burhan Ozbilici acâştigat marele premiu în 2017 FOTO Al Jazzera

World Press Photo, cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel global ajunge pentru prima dată la Timişoara.

Expoziţia World Press Photo de la Timişoara va include 145 de fotografii premiate care au reuşit să surprindă unele dintre cele mai puternice, expresive şi emoţionante ştiri din întreaga lume în decursul anului trecut.  

Expoziia este organizată de Fundaţiei Haţegan în parteneriat cu Fundaţiei Eidos şi va fi deschisă pentru public în intervalul 6 – 25 iunie 2017 la Muzeul de Artă Timişoara. 

Respectând tradiţia acestui eveniment fotografic de renume, deschiderea oficială a turului global al expoziţiei a avut loc la Amsterdam în luna aprilie. Timp de un an, expoziţia World Press Photo călătoreşte în peste 100 de oraşe din 45 de ţări, atrăgând un public de peste 4 milioane de vizitatori în fiecare an.

World Press Photo 2017 în cifre

Competiţia a ajuns la a şaizecea ediţie în 2017 şi a reunit înscrieri din toată lumea: 5034 de fotografi din 125 de ţări au trimis 80.408 de imagini. Juriul a oferit premii în 8 categorii către 45 de fotografi din 25 de ţări: Australia, Brazilia, Canada, Chile, China, Cehia, Finlanda, Grecia, Franţa, Germania, Ungaria, India, Iran, Italia, Pakistan, Filipine, România, Rusia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Siria,  Noua Zeelanda, Turcia, UK, şi SUA.

Fotograful român Vadim Ghirda este unul dintre câştigătorii din 2017 – premiul al II-lea în categoria Aspecte Contemporane, cu lucrarea „Migrant Crosssing”.

Marele câştigător al ediţiei aniversare a fost fotograful turc Burhan Ozbilici cu o fotografie a tânărului poliţist Mevlüt Mert Altıntaş de după asasinarea ambasadorului rus în Turcia.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite