Cum au contribuit etniile la modelarea Banatului aşa cum îl ştim astăzi

Cum au contribuit etniile la modelarea Banatului aşa cum îl ştim astăzi

Charlottenburg, sat înfiinţat de coloniştii germani în 1771

Numeroase popoare şi-au lăsat amprenta asupra imaginii de azi a oraşului de pe Bega, însă de departe cele mai mari influenţe sunt cele germane, maghiare şi sârbeşti, vizibile în toate aspectele, de la arhitectură şi până la artă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aşezarea geografică a făcut ca actuala zonă de vest a ţării să fie, în ultimul mileniu, o zonă tampon în care s-au ciocnit, la propriu şi la figurat, două mari civilizaţii: cea occidentală şi cea otomană, cetatea Timişoara fiind un important punct de apărare pentru occident. Pe parcursul a sute de ani, pe aici au ajuns (sau doar au trecut) macedoni, maghiari, sârbi, germani, ucraineni, slovaci, evrei, bulgari, romi, cehi, slovaci şi aşa mai departe.
 
Satele înfiinţate de coloniştii germani au încă o frumuseţe aparte, chiar dacă urmaşii celor care le-au înfiinţat au părăsit, în mare majoritate, aceste meleaguri. Dacă germanii au plecat, alte etnii şi-au păstrat atât locul, cât şi identitatea, şi în Banat este bine cunoscut faptul că Dudeştii Vechi sau Vinga sunt localităţi bulgăreşti, şi că în multe sate bănăţene din Caraş, aproape de Dunăre, predomină populaţia de origine sârbă.
 
Efectele acestei diversităţi a populaţiei sunt evidente la tot pasul, mai ales în vechile cartiere ale oraşului, în arhitectura clădirilor istorice, sau în cultură, Timişoara fiind singurul oraş european cu trei teatre de stat în trei limbi diferite – română, germană şi maghiară. Toate clădirile care au dat Timişoarei supranumele de "mica Vienă" au fost construite în timpul Austro-Ungariei, când Timişoara a ajuns să fie considerat al treilea oraş ca importanţă din imperiu, după Viena şi Budapesta.  Influenţa nenumăratelor popoare stabilite aici sunt cu atât mai vizibile în zonele rurale, unde se păstrează multe tradiţii care şi-au păstrat inclusiv denumirea originală, cum ar fi Kirchweih (Chirvaiul) sau Arderea Badnjakului. În plus, bucătăria bănăţeană indică influenţe germane clare, cel mai bun exemplu fiind "zupa".
 
Dezvoltarea Timişoarei în ultimii 200 de ani este legată tot de nume fără rezonanţe româneşti, însă familiare bănăţenilor. Johann Preyer a fost primarul oraşului la mijlocul secolului al XIX-lea şi este considerat întemeietorul oraşului modern. De numele lui sunt legate înfiinţarea în 1846 a Fabricii de tutun şi a primei case de economii din oraş sau introducerea gazului lampant pentru iluminat stradal, dar şi deschiderea primei biblioteci de împrumut din Imperiul Habsburgic. Károly Küttel l-a urmat pe Preyer la primărie şi, în ce e două mandate ale sale, a pavat străzie, a înfiinţat brigada de pompieri voluntari şi a introdus tramvaiul cu cai. Janos Török (etnic maghiar născut într-o localitate majoritar bulgară, la Vinga) a fost primar al Timişoarei între 1876 şi 1885 şi a făcut ca oraşul să fie primul din Europa continentală cu străzile iluminate electric.
 
Pe lângă multe alte avantaje, venirea coloniştilor germani şi victoria habsburgilor asupra otomanilor a contribuit la dezvoltarea populaţiei locale şi prin apariţia mai multor şcoli. "În ultimul mileniu, cam odată la 150 - 200 de ani, populaţia Banatului s-a primenit, lucru foarte important şi benefic. E adevărat că nu s-a întâmplat ca acum 50 - 60 de ani, când plecarea în masă a evreilor şi apoi a germanilor a fost un fel de hemoragie, se poate spune că am pierdut inteligenţă atunci, pentru că mulţi evrei şi germani plecaţi din această zonă au ajuns personalităţi importante ale lumii, generali de armată, bancheri şi aşa mai departe. Şi din acest punct de vedere, al educţaiei, cei din această zonă aveau motive de mândrie, pentru că bănăţeanul învăţa să scrie şi să citească şi de la 1770 datorită habsburgilor, pe când în alte zone ale ţării, educaţia a devenit accesibilă marii mase a populaţiei abia după Cuza", a mai spus istoricul bănăţean.

Nu toţi coloniştii care au ajuns aici au venit de bună voie. Ca şi Australia pentru Marea Britanie, Banatul era o zonă limitrofă a unui imperiu şi servea aceluiaşi scop. "Prostituatele şi tâlharii din Imperiul Habsburgic erau urcaţi în căruţe şi trimişi la marginea imperiului, ca pedeapsă. Mulţi dintre ei au ajuns în Banat, unde de multe ori erau lăsaţi în câmp, să se descurce", a spus istoricul Ioan Haţegan.
 
O altă influenţă a coloniştilor germani, mai exact a şvabilor, a dus la mândria locală a bănăţenilor, celebrul "Banatu-i fruncea" atrăgându-le mai degrabă localnicilor antipatii din restul ţării. "La bănăţeni, mândria este legată de familie şi de statornicie. Bănăţeanul are un simţ foarte dezvoltat al proprietăţii şi foarte puţini migrează din locurile de baştină. Până nu demult nu plecau nici de la sat la oraş, iar dacă îşi dădeau copii la şcoală în oraş, făceau tot posibilul ca după terminarea studiilor aceştia să revină acasă, pentru a avea grijă de pământ, de casă, pentru a duce tradiţia mai departe", a spus sociologul Marius Matichescu.
 
Această atitudine a bănăţenilor faţă de locul de baştină este confirmată şi de istorici. "De la şvabi vine chestia asta, ei au o mare dragoste pentru «heimat» şi am observat că şi bănăţenilor plecaţi le e dor de casă. Însă toţi văd Banatul sau Timişoara copilăriei lor, dar lucrurile se schimbă", a spus istoricul Ioan Haţegan.
 
Citeşte şi:
 

 

citeste totul despre: