Cele mai mari „realizări” ale Guvernului pentru Timişoara: o tolbă de promisiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent de partidele care au fost la guvernare, Timişoara fost ignorată când a venit vorba de alocarea unor fonduri guvernamentale, principalele finanţări venind sub forma unor cofinanţări ale proiectelor europene. Singurul proiect care a primit bani, cinci la sută din valoarea lucrării, este Spitalul de Copii. Primarul Nicolae Robu susţine, însă, că banii nu au ajuns.

În campania electorală pentru alegerile parlamentare, principala temă de campanie a deputatului Sorin Grindeanu a fost construirea unui nou corp de clădire la Spitalul de Copii din Timişoara. Braţ la braţ cu primarul Nicolae Robu, la acea vreme membru USL, premierul Victor Ponta a promis susţinerea guvernamentală pentru acest proiect. Între timp, lucrările la spital au început cu bani de la bugetul local, iar finanţarea spitalului este neclară, în condiţiile în care primarul Nicolae Robu susţine că banii nu au venit nici până acum.

Celelalte proiecte ale oraşului nu au primit nicio finanţare, fapt ce l-a determinat pe primarul Nicolae Robu să facă de două ori pe lună un apel către Guvern prin care cere ca proiectele oraşului să fie finanţate. „Primăria Municipiului Timişoara solicită Guvernului României să stopeze politica de ignorare a Municipiului Timişoara, unul dintre cei mai mari contributori la bugetul centralizat al României şi să aloce fonduri pentru finanţarea obiectivelor de interes major pentru Timişoara, aflate în jurisdicţia Guvernului, este apelul disperat al primarului Nicolae Robu.

Picătura care a umplut paharul a fost ignorarea Timişoarei în Master Planul pentru Transporturi, unde centura de Sud a Timişoarei nu a fost inclusă. La iniţiativa primarului Robu şi la presiunea publică, ministrul Ioan Rus a promis că centura de Sud a Timişoarei şi centrul intermodal de la Remetea vor fi incluse în Master Planul pentru Transporturi. Spre deosebire de alte judeţe, Victor Ponta nu le-a promis timişorenilor nimic în campania electorală pentru prezidenţiale pentru simplul motiv că nu a fost în campanie la Timişoara. 

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite