„Bicicliştii răi“ au ajuns la conducerea Timişoarei. Promit sfârşitul epocii bordurilor de pe pistele de biciclete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Dominic Fritz este prieten cu bicicliştii FOTO Facebook/Dominic Fritz
Primarul Dominic Fritz este prieten cu bicicliştii FOTO Facebook/Dominic Fritz

În urma alegerilor locale de duminică, bicicliştii din Timişoara au un reprezentant în noul Consiliu Local. Fostul coordonator al asociaţiei Verde pentru Biciclete, Ana Munteanu, a intrat pe listele USR-Plus.

Nicolae Robu, fostul primar al Timişoarei, a pierdut ultimele alegeri locale şi pe mâna comunităţii bicicliştilor din oraş, cu care a avut de-a lungul timpului numeroase conflicte. Ruptura a survenit în 2015, când primarul a interzis circulaţia cu biciclete în zona istorică a Timişoarei. Poliţia locală s-a pus pe vânat biciclişti, care erau arşi la buzunare dacă erau prinşi pedalând în centru. Amenzile ajungeau şi la 1.000 de lei, mai mult decât pentru un şofer care îşi parca maşina în zona pietonală. 

Primarul i-a numit pe unii „Biciclişti răi”, pentru că era convins că erau şi biciclişti „docili” în oraş. 

Deşi Timişoara este oraşul cu cele mai multe piste de biciclete din ţară, calitatea multora lasă de dorit. Verde pentru Biciclete a tras numeroase semnale de alarmă, a inventariat problemele, le-a comunicat primăriei, dar de cele mai multe ori nu s-a găsit rezolvare. 

Mii de biciclişti au participat la diferite evenimente pentru a arăta că nu sunt puţini cei care aleg să folosească un mijloc de transport sănătos, ecologic şi economic, iar ei au nevoie de infrastructură rutieră adecvată.   

Biciclişti


Protest al bicicliştilor în centrul oraşului 

În urma alegerilor locale de duminică, Bicicliştii răi au un reprezentant în noul Consiliu Local. Fostul coordonator al asociaţiei Verde pentru Biciclete, Ana Munteanu, a intrat pe listele USR-Plus. 

„Bicicliştii au avut o relaţie mai tensionată cu administraţia şi atunci când am ajuns să-i reprezint prin Verde pentru Biciclete am sperat la altceva. Speram la un dialog constructiv. Am încercat să construim o relaţie de încredere şi un dialog cu fost administraţie. Îmi aduc aminte cum Culiţă Chiş, directorul care se ocupă cu partea asta de infrastructură că nu au destui oameni în primărie să vadă toate problemele legate de infrastructura velo. Îmi aduc aminte că împreună cu voluntarii noştri am început să căutăm problemele, să le scriem, să facem poze, să-i ajutăm. Dacă nu-s destui oameni în primărie, nu e problemă, suntem o comunitate, ne ajutăm între noi. Cu timpul am realizat că intenţiile erau la nivel declarativ, iar problemele nu se rezolvau. Aşa am ajuns aici, a declarat, mi-am dat seama că nu se încurajează cu adevărat mersul pe bicicletă”, a spus Ana Munteanu. 

Ana Munteanu

Ana Munteanu FOTO Facebook personal

„Urmează o luptă cu un sistem pe care trebuie să-l remodelăm” 

Fosta administraţie credea că bicicliştii sunt o minoritate nesemnificativă, exista un stereotip că doar alcătuită hipsterii folosesc bicicleta, ceea ce e departe de adevăr. 

„Timişoara este un oraş extraordinar pentru mersul cu bicicleta, pentru folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ, şi cred că în sfârşit vom avea o administraţie care se va putea folosi de lucrul acesta. Vom îmbunătăţii lucrurile organic. Voi pune în aplicare ceea ce discutam cu domnul Robu de pe banca societăţii civile. Voluntarii Verde pentru Biciclete au realizate proiectul Vrem piste, în care toate pistele din Timişoara au fost filmate şi evaluate. În momentul de faţă avem o evaluare absolut obiectivă a infrastructurii velo din Timişoara. Trebuie să facem ceea ce ceream înainte administraţiei. De la mentenanţa pistelor de bicicletă, de la desfinţarea anumitor piste care nu sunt conforme, de la realizarea conectivităţii între pistele de biciclete, se înţelege că bordurile nu vor mai exista. Se va termina această epocă a bordurilor. Ştim că urmează o luptă cu un sistem pe care trebuie să-l remodelăm, dar suntem pregătiţi. Legat de borduri, mă gândesc la modul ipocrit pe care trebuia să-l abordez în discuţia cu administraţia. Trebuia să aduc la masă subiectul personelor cu dizabilităţi, să câştig această luptă, pentru că ei susţineau că avem nevoie de borduri înalte ca bicicliştii să nu se mai arunce în faţa maşinilor”, a mai spus Ana Munteanu. 

Biciclişti

Ana Munteanu FOTO Facebook personal

Fata cu borcanul cu ulei 

Fostă actriţă, colaboratoare a Teatrului Naţional, cu o experienţă de moderator şi producător de emisiuni la TVR Cultural, Ana Munteanu a intrat în atenţia opiniei publice timişorene în 2015, când a lansat proiectul “Borcanul cu Ulei”, care îşi propunea colectarea uleiului alimentar utilizat la gătit cu ajutorul unor borcane furnizate, transportate apoi până la locul de depozitare cu un mijloc de transport eco.  Ana Munteanu se deplasa cu un cargo-bike construit special de cei de la BicleTeMe, pentru a colecta uleiul folosit din casele timşorenilor. 

„Borcanul cu ulei se leagă de povestea cu bicicletele, pentru că am pornit proiectul cu acel cargo-bike. Îmi aduc aminte că făceam zeci de kilometri, cu băieţelul meu care atunci avea doi ani şi jumătate, căram acea bicicletă, plină cu ulei, peste toate bordurile, în sus şi în jos, aşa am ajuns să cunosc toate problemele. Aşa am ajuns să lupt pentru drepturile bicicliştilor. Borcanul cu ulei rămâne o asociaţie care va lupta în continuare pentru informarea şi educarea timişorenilor. sunt membru fondator al asociaţiei, dar va trebui să mă despart de ea, cel puţin formal, pentru că acum vreau să lupt pentru mediu, pentru tot ce înseamnă educaţia ecologică, din interiorul administraţiei”, a mai declarat Ana Munteanu. 

Borcan poster



Timişoara are cei mai mulţi biciclişti raportat la numărul de populaţie, are şi peste 100 de kilometri de piste, însă în comparaţie cu ţările occidentale realizările sunt încă modeste.

Dominic Fritz, noul primar al Timişoarei, este şi el un fan al bicicletei. Acesta nu are maşină, ci se deplasează prin oraş exclusiv cu bicicleta.

Dominic bici


Dominic Friz în campanie FOTO Facebook/Dominic Fritz

Vă mai recomandăm:

O nouă premieră la Timişoara. Un spaniol a intrat în Consiliul Local şi va face echipă cu germanul Dominic Fritz

Primarul român din Germania, în oglindă cu neamţul ales la Timişoara. „Au spus şi despre mine că sunt neomarxist”

VIDEO Vocea fabuloasă a noului primar al Timişoarei. Dominic Fritz îl bate pe Nicolae Robu şi la cântat

VIDEO Dominic Fritz, primarul german al Timişoarei: Un oraş european a ales un primar european

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite