A murit bijutierul Gigi Tăuş, unul dintre părinţii festivalului de jazz de la Gărâna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Tăuş
Gigi Tăuş

“În seara asta o Stea s-a ridicat la cer. Gigi Taus ne-a părăsit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunţat Andi Tăuş, fiul celui care era cunoscut în Timişoara ca şi Gigi Bijutierul. Gigi Tăuş avea 77 de ani.

Gigi Tăuş era una din personalităţile timişorene, cunoscut în urbea ca Gigi Bijutierul. În 1991, în urma unei oferte atractive, bijutierul a cumpărat, pe bani puţini, o casă în centrul satului Gărâna (judeţul Caraş-Severin). Şi-a făcut repede un han, primul din sat, pe care l-a numit „La Răscruce”. Pe atunci, nu ştia că hanul său, deschis în ’92, va scrie povestea festivalului care a ajuns, în timp, unul dintre cele mai iubite festivaluri internaţionale de jazz din lume. 

“Mi-a plăcut zona foarte mult. Veneam înainte cu cortul. Când am luat casa, nu mai era aproape nimic în sat. Nimeni nu mai făcea o mâncare bună. Am zis că nu va muri Gărâna pentru că nu ai unde să mănânci ceva aici. Eu sunt bijutier, aveam prăvălie la Timişoara, nu mă pricep la altceva. Pentru că singurul loc unde mai stăteam tot atât de mult ca la lucru a fost cârciuma, am zis că tot un birt trebuie să fac. Aşa s-a născut ideea şi aşa a început istoria Festivalului de Jazz de la Gărâna”, a povestit, pentru „Adevărul”, Gigi Tăuş.

„La Răscruce” avea să schimbe destinul satului părasit de pemi, urmaşii foştilor colonişti germani aşezaţi aici, care au plecat în masă din zona Gărâna, după Revoluţie. Locul începea să fie populat de bănăţenii dornici să aibă o casă de vacanţă, la munte, într-o zonă de o frumuseţe răpitoare.

Gigi Tăuş

„Am avut un pliant în mână, din 1938, în trei limbi: română, germană şi maghiară, care te invita să îţi faci concediul la Gărâna. Eu zic că agroturismul s-a născut aici, am ştiut mereu că e un loc în care lumea vrea să se adune. Turiştii erau invitaţi să vină să stea în casele pemilor, pentru că fiecare locuinţă are o cameră pentru oaspeţi. Şi se mânca ce mânca pemul. Se stipula că doritorii trebuie să trimită o scrisoare înainte, iar pemii mergeu cu căruţa după ei la Slatina Timiş sau Reşiţa”, a mai povestiti Gigi Tăuş. 

Gigi Tăuş

Bijutierul este unul dintre naşii festivalului, care adună, în fiecare vară, mii de oameni din ţară şi din străinătate.

„Prima ediţie, din 1996, a fost, de fapt, o cântare între prieteni. Stăteam de vorbă cu muzicianul de jazz Liviu Butoi  şi am zis: «Ce fain ar fi să facem o cântare aici». Ne cunoşteam cu artişti de jazz, cu pasionaţi de muzică. Aşa ne-am strâns mai mulţi şi eram noi între noi, iubitorii de jazz. Au mai venit muzicienii Puba Hromadka, Paul Weiner şi Eugen Gondi şi a fost nemaipomenit”, îşi amintea Gigi Tăuş. 

Gigi Tăuş

Marius Giura şi Gigi Tăuş
 

Festivalul a crescut de la an la an, iar curtea hanului a devenit treptat neîncăpătoare. „În al patrulea an, nu mai aveai loc în curte. Strada era ocupată. Am început să discut cu Marius Giura (n.r. - directorul festivalului), omul răspunzător pentru faima la care a ajuns festivalul. Eu am căutat un loc nou. Atunci a venit Rudi Kortvelyesi (n.r. - director pe zona Europa, în cadrul companiei de echipamente de telecomunicaţii Kathrein), care şi a cumpărat acest teren din Valea Lupului şi care a fost de acord să facem festivalul la el”, susţinea Gigi Tăuş. 

“În seara asta o Stea s-a ridicat la cer. Gigi Taus ne-a părăsit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunţat Andi Tăuş, fiul celui care era cunoscut în Timişoara ca şi Gigi Bijutierul. Gigi Tăuş avea 77 de ani.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite