În ciuda pandemiei de coronavirus, preţurile apartamentelor au crescut în luna octombrie
0
Conform Imobiliare.ro, preţurile apartamentelor s-au majorat cu 2,4% în luna octombrie. Marile oraşe au resimţit o tendinţă fie de creştere, fie de stabilizare.
După un minus de 0,9% în septembrie faţă de august, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente (noi şi vechi) din România a înregistrat, în luna octombrie, un avans semnificativ. Este vorba, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, despre o diferenţă de 2,4% de la o lună la alta, o locuinţă la bloc ajungând să coste, la nivel naţional, 1.335 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.304 euro pe metru pătrat util în prima lună de toamnă).
În patru din cele şase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro poate fi observată o traiectorie ascendentă a preţurilor – în vreme ce în celelalte două tendinţa a fost, mai degrabă, de stabilizare.
În Bucureşti, pretenţiile vânzătorilor de apartamente au ajuns la o medie de 1.367 de euro pe metru pătrat util în cel mai mare oraş al ţării, după un avans de 0,9% faţă de septembrie. Spre deosebire de luna trecută, cele două segmente rezidenţiale analizate au avut o evoluţie asemănătoare: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,8% în decurs de 31 de zile (de la o medie de 1.328 la 1.338 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite au consemnat un avans de 1% (de la 1.376 la 1.390 de euro pe metru pătrat).
Şi Timişoara se numără printre centrele regionale în care preţurile apartamentelor s-au majorat în luna octombrie: aici a avut loc, per ansamblu, un avans de 0,5% comparativ cu luna anterioară, de la o medie de 1.283 de euro pe metru pătrat util, la 1.289 de euro pe metru pătrat. Cele două segmente de piaţă analizate au fost caracterizate, şi aici, de evoluţii diferite: locuinţele vechi s-au apreciat cu circa 0,8% (de la 1.279 la 1.289 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite au înregistrat o scădere de 0,6%, de la 1.298 la 1.290 de euro pe metru pătrat.
În Braşov, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru luna octombrie, o creştere de 0,7%, de la 1.208 euro pe metru pătrat util, la 1.217 euro pe metru pătrat. Pe cele două segmente de piaţă analizate au avut loc, însă, evoluţii contrastante: apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 1.184 la 1.201 euro pe metru pătrat util), în vreme ce locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au consemnat un recul de 0,9% (de la 1.262 la 1.251 de euro pe metru pătrat).
În Cluj-Napoca, preţurile apartamentelor s-au menţinut, practic, la un nivel constant luna trecută, în condiţiile în care aşteptările proprietarilor s-au majorat, per ansamblu, cu 0,1%, de la 1.825 la 1.826 de euro pe metru pătrat util. Suma medie solicitată pentru locuinţele din blocurile vechi a ajuns la 1.785 de euro pe metru pătrat, după o scădere de 0,4% (de la 1.792 de euro pe metru pătrat). Pe segmentul apartamentelor noi, pe de altă parte, a avut loc un avans de 0,8%, de la 1.858 la 1.872 de euro pe metru pătrat.
Şi Constanţa a fost caracterizat de o relativă stabilitate a preţurilor în a doua lună de toamnă: suma medie solicitată aici de către proprietari şi dezvoltatori rezidenţiali s-a diminuat cu doar 0,1%, de la 1.245 la 1.244 de euro pe metru pătrat util. Valoarea de listare pentru apartamentele vechi s-a menţinut la acelaşi nivel ca în luna precedentă, respectiv 1.228 de euro pe metru pătrat, în vreme ce locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au resimţit un recul de 0,5%, de la 1.282 la 1.275 de euro pe metru pătrat.
La Iaşi, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, per ansamblu, un avans al preţurilor de 0,6% în luna octombrie, de la 1.057 la 1.063 de euro pe metru pătrat util. Cele două segmente de piaţă supuse analizei au avut, însă, o evoluţie diferită: locuinţele din blocurile vechi au consemnat un declin uşor, de 0,2% mai exact (de la 1.084 la 1.082 de euro pe metru pătrat), în vreme ce pe segmentul rezidenţial nou a avut loc un avans de 1,8% (de la 1.028 la 1.046 de euro pe metru pătrat).
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 1.900.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.