O familie din Pogăceaua a rămas fără porcii din coteţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
porci furati

În România se fură aproape orice. De la boilere şi cazane de ţuică până la yale de uşi, gratii de geamuri şi chiar animale domestice. O familie din Pogăceaua a trăit experienţa neplăcută de a fi călcată de pungaşi.

Familia Câmpean din localitatea mureşeană Pogăceaua a rămas fără cei doi porci, pe care-i avea în gospodărie, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Maria Câmpean a fost cea care a alertat autorităţile, după ce în dimineaţa zilei de sâmbătă, soţul ei s-a dus să hrănească animalele şi a observat că porcii nu mai erau în coteţ. 

Femeia spune că cele două porcine erau singura ei avere şi că şi-a propus să-i crească pentru vânzare, iar cu banii obţinuţi avea de gând să-şi renoveze casa. 

"Nu am auzit nimic. Până la vreo 2 ne-am uitat la televizor, dar nu s-a auzit nimic. Pe urmă am adormit. Dimineaţă s-a uitat soţul în coteţ, dar porcii nu erau nicăieri. Vecinul zice că pe la 2 şi ceva au lătrat câinii mai tare, dar nu a văzut nici el nimic (...) Am o fetiţă şi stau în chirie. Numai porcii ăia i-am avut. Am vrut să vând purceii să îmi cumpăr nişte materiale de casă." a spus cu tristeţe Maria Câmpean.

Păgubiţii şi-au pus toată speranţa în poliţişti şi speră ca oamenii legii să dea de urma făptaşilor.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş spun că au început deja cercetările. Poliţiştii au verificat până acum târgurile de animale din localităţile învecinate şi speră să dea de urma hoţolor cât de curând şi să recupereze prejudiciul.

În cauză s-a deschis şi un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite