Dosar penal pentru un bărbat care a votat, iar apoi a intrat în cabină din nou, cu fiica sa
0
Un bărbat din Reghin, judeţul Mureş, are dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot, întrucât membrii unei secţii de votare au observat că, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, acesta a revenit împreună cu fiica sa şi a intrat cu ea în cabină.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Mureş, membrii unei secţii de votare din municipiul Reghin s-au autosesizat, duminică, în cazul unui bărbat care îşi exercitase deja votul şi care a intrat, din nou, cu fiica sa, în cabina de votare.
"Incidentul s-a petrecut la o secţie de votare din Reghin, unde un cetăţean şi-a exercitat dreptul la vot, după care a revenit cu fiica sa, având drept de vot, au luat buletinul de vot şi au intrat împreună în cabina de votare. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru tentativă de fraudă la vot, de două sau mai multe ori. Buletinul de vot al fiicei a fost anulat", au precizat sursele citate.
Reprezentanţii Ministerului de Interne şi preşedintele Biroului Electoral Judeţean Mureş, Sonia Deaconescu, au confirmat informaţia.
Preşedintele BEJ Mureş, Sonia Deaconescu, a precizat că, în cursul zilei, ACL şi PSD s-au reclamat reciproc, tot la Reghin, că ar duce la vot cetăţeni din cartierul Apalina, locuit majoritar de romi, promiţându-le foloase materiale pentru a le vota candidatul, cei reclamaţi fiind din persoane conducerea municipiului.
Tot în Reghin s-a reclamat că unele persoane promit bani şi băuturi alegătorilor, pentru a-i determina să voteze cu un anumit candidat, iar la Cuci, că primarul ar îndemna cetăţenii, lângă secţia de votare, să meargă la vot şi să voteze într-un anumit fel.
Toate aceste sesizări au fost transmise spre cercetare Poliţiei, a declarat Deaconescu.
Ea a spus că la BEJ Mureş a ajuns şi o altă plângere, potrivit căreia reprezentanţii unei formaţiuni politice cer copii după listele electorale, însă în acest caz competenţa nu este a BEJ, ci a preşedinţilor secţiilor de votare.
În judeţul Mureş sunt aşteptaţi la urne, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, 483.504 alegători înregistraţi pe listele electorale permanente, potrivit datelor publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.
Prezenţa la vot în judeţ, la ora 16.00, a fost de 38,35%.
Mai puteţi citi:
Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Turul doi. Când vom afla primele procente în Cluj
Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Primul tur Cluj. Ies sau nu clujenii la vot?