Amendat de cinci ori din cauza câinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgumureşeanul ar putea duce câinii la adăpostul din oraş FOTO: arhivă
Târgumureşeanul ar putea duce câinii la adăpostul din oraş FOTO: arhivă

Un târgumureşean a fost amendat de cinci ori de către Poliţia Locală Târgu-Mureş, pentru că adăposteşte în curtea sa peste 20 de câini, adunaţi de pe străzile din oraş.

      Bărbatul a fost reclamat de vecini, mai cu seamă că imobilul în care locuieşte se află în apropierea unui hotel şi a unei biserici. Directorul Direcţiei Poliţiei Locale, Valentin Bretfelean a declarat că l-a avertizat pe proprietar în mai multe rânduri, l-a amendat de cel puţin patru ori, dar acesta nu a luat în seamă autorităţile şi continuă să ignore legea. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, într-un imobil din Târgu-Mureş pot fi ţinuţi  cel mult doi câini, iar pentru cei care adăpostesc la bloc animale de companie este nevoie şi de acordul vecinilor. Târgumureşeanul a fost amendat cu 500 de lei, iar dacă nici de data aceasta nu va transporta câinii la adăpostul din oraş se va alege din nou cu altă sancţiune.
 

citeşte şi:

Germanii din Karlsruhe vor să ne ajute la managementul câinilor vagabonzi

IREC sesizează Avocatul Poporului în legătură cu românii muşcaţi de maidanezi

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite