Zeci de flori şi legume plantate pe uliţele unei comune din Gorj. „Au un mediu propice pentru a creşte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un localnic din comuna Câlnic a organizat astăzi un protest inedit pentru starea deplorabilă în care sunt drumurile comunale din localitate.

Daniel Pupăzan a mers astăzi pe drumul comunal din satul Câlnic, unde a plantat mai multe flori şi legume. Acţiunea a început de duminică, iar Daniel Pupăzan a plantat pe o uliţă în jur 50 flori şi zeci de „fire“ de ceapă şi ardei din grădina sa. 

O localnică a fost încântată de acţiunea de plantare pe drumul comunal: „Este aproape ca in grădină. Este un pământ bun. am pus ardei, ceapă. Poftiţi, direct din stradă. Au un mediu propice pentru a creşte“. 

Daniel Pupăzan este revoltat de felul în care arată drumurile din Câlnic:

„Este un protest inedit. Nu este primul. Am mai făcut astfel de acţiuni şi în alte sate ale comunei. Îmi doresc ca cetăţenii să conştientizeze şi să-şi ceară drepturile. Nu este corect să plăteşti impozit pentru o maşină şi să-ţi duci maşina la service. Felul în care arată drumurile comunale reprezintă o bătaie de joc“.
Imagine indisponibilă

Acesta a spus că va acţiona în judecată primăria pentru a solicita despăgubiri: „Vrem să acţionăm primăria în judecată şi să cerem despăgubiri de câte 100 de lei pe lună, pentru fiecare cetăţean care are maşină înmatriculată în comuna Câlnic, ca să-i obligăm să repare drumurile. Există un precedent de acest fel în judeţul Argeş“. 

Dumitru Vulpe, primarul comunei Câlnic, a spus că drumurile vor fi modernizate după ce va fi introdusă reţeaua de apă şi va fi înlocuită conducta de apă: „Eu nu am văzut niciun protest. Sunt doi-trei tineri care îşi fac campanie electorală de pe acum pentru a candida peste doi ani. Acerl drum urmează ca săptămâna viitoare să fie reparat. Au fost alocate fondurile necesare. S-a întţrziat cu aceste lucrări pentru că avem în desfăşurare investiţia de introducere a canalizării, care se ridică la un milion de euro, şi înlocuirea conductei de apă. rim să realizăm aceste lucrări după care să modernizăm drumurile“.

Acesta a spus că va acţiona în judecată primăria pentru a solicita despăgubiri: „Vrem să acţionăm primăria în judecată şi să cerem despăgubiri de câte 100 de lei pe lună, pentru fiecare cetăţean care are maşină înmatriculată în comuna Câlnic, ca să-i obligăm să repare drumurile. Există un precedent de acest fel în judeţul Argeş“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite