Zăpadă de trei metri pe Transalpina, la graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Hunedoara

Zăpadă de trei metri pe Transalpina, la graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Hunedoara

Zăpada măsoară aproximativ trei metri pe cel mai înalt drum din ţară

Zăpada pe Transalpina, cel mai înalt drum din ţară, care ajunge la o altitudine de 2.145 de metri în pasul Urdele, atinge o înălţime de trei metri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doi salvamontişti au inspectat astăzi zona şi au constatat că stratul de zăpadă de pe drum se află la limita superioară a indicatorului care marchează intrarea în judeţul Gorj. 
 
Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, spune că încerca să ajungă cu un utilaj special în zonele acoperită cu zăpadă, pentru a constata care este situaţia şi când poate demara deszăpezirea: „O să încerc să ajung în aceste zile cu autospeciala cu şenile pentru a constata care este situaţia, însă condiţiile meteo sunt neprielnice pentru că plouă în această perioadă. În plus, există o avertizare de la salvamontişti cu priivre la pericolul producerii unor avalanşe. Salvamontiştii au realizat fotografiile cu nivelul zăpezii. Este până la semnul cu judeţul Gorj, care are trei metri“. 
 

Zăpada ajunge în unele locuri şi la zece metri

 
Ion Tudor a precizat că în anumite locuri zăpada atinge chiar şi zece metri: 
 
Zăpada este de trei metri pe Transalpina, acolo unde este indicatorul de la limita judeţului Gorj. Alpiniştii de la Salvamont au urcat acolo şi au fotografiat semnul rutier care abia se mai vede: „Sunt zone unde zăpada are până la zece metri pentru că, este troienită. Este vorba de zona Pasul Urdele, sub Păpuşa“. Transalpina va rămâne închisă în această lună. 
citeste totul despre: