VIDEO Vehiculul destinat misiunilor de salvare în condiţii extreme: autospeciala care se deplasează pe apă şi zăpadă se află în dotarea autorităţilor din Gorj
0Autorităţile din Gorj au organizat, miercuri, un exerciţiu de simulare a unor situaţii de urgenţă generate de inundaţii pe râul Gilort, în localitatea Novaci, unde în urmă cu mai mulţi ani au avut loc inundaţii de proporţii.
Alături de lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi de la alte instituţii cu atribuţii în domeniul apărării civile, la exerciţiu au fost prezenţi şi reprezentanţi de la Secţia Drumurilor Naţionale (SDN) Târgu Jiu cu un utilaj pregătit special pentru situaţii extreme, care poate să se deplaseze chiar şi pe apă. „SDN Târgu Jiu a participat cu autoşenilata din dotare pentru a salva o persoană rămasă blocată în mijlocul apei. Această autospecială poate interveni în cele mai greu accesibile locuri, poate merge pe zăpadă, potmol, nisip, pietriş, chiar şi pe apă, de altfel poate urca şi pante foarte abrupte şi are o capacitate de transport de pana la 16 persoane. CNAIR deţine 7 astfel de autoşenilate, fiind distribuite la Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri.
Când este necesar, SDN Târgu-Jiu participă în cazul situaţiilor de urgenţă cu utilaje şi personal, sub coordonarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă“, se arată pe pagina de Facebook a SDN Târgu Jiu.
„Şenilele sunt din cauciuc şi pluteşte pe apă“
Cristi Tudor, reprezentantul SDN Târgu Jiu, spune că utilajul se poate deplasa chiar şi pe apă, la fel ca o barcă: „Este un vehicul de deplasare şi salvare în condiţii extreme. E făcută din fibră de sticlă. Are o greutate de trei tone. Şenilele sunt din cauciuc şi pluteşte pe apă, la fel ca o barcă. Motorul are o capacitate de 2.700 centimetri cubi. Este dotat cu sistem format din camere termoviziune şi infraroşu.