VIDEO Captură de proporţii a poliţiştilor gorjeni. Au confiscat 90.000 de euro falsificaţi, un pistol şi droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 90.000 de euro contrafăcuţi au fost confiscaţi de poliţişti
Peste 90.000 de euro contrafăcuţi au fost confiscaţi de poliţişti

Trei persoane din Alba Iulia şi Arad au fost arestate preventiv, după ce poliţiştii au găsit asupra lor 90.000 de euro falsificaţi, un pistol şi droguri.

Acţiunea a fost organizată de poliţişti din cadrul Serviciului de Combaterea a Criminalităţii Organizate Gorj şi s-a desfăşurat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Flagrantul a avut loc pe raza judeţului Timiş. Oamenii legii au fost prinşi au prins doi bărbaţi, cu vârste de 44 şi 45 de ani, din municipiul Alba Iulia,  care aveau asupra lor 16.000 euro contrafăcuţi, sumă ce urma să fie pusă în circulaţie pe piaţa românească.

Poliţiştii au continuat cercetările şi au organizat trei percehiziţii la locuinţele unui tânăr de 23 de ani, din oraşul Arad, unde au fost găsite sume mari de bani falsificaţi, un pistol, muniţie şi droguri. 

„În continuarea cercetărilor, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, poliţişti din cadrul Serviciului de Combaterea a Criminalităţii Organizate Gorj, au efectuat pe raza municipiului Arad, 3 percheziţii domiciliare, la imobilele deţinute de un tânăr de 23 ani, din localitate. Cu această ocazie a fost ridicaţi 73.820 euro, contrafăcuţi, un pistol cu glonţ, calibrul 7,65 mm, 16 cartuşe cu glonţ, neutilizate, calibrul 7,65mm, 2 pacheţele cu substanţă pulverulentă, de culoare albă, având o greutate de aproximativ 3 grame, posibil cocaină,  2 grame fragmente vegetale, de culoare verde-oliv, cu miros specific, posibil canabis şi suma de 13.550 euro. Cele trei persoane au fost conduse la sediul S.C.C.O. Gorj, iar poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi i-au introdus pe aceştia în Centrul de reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj“, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Cei trei au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie de valori străine falsificate şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite