Una dintre „fetiţele“ proxenetului Bejinaru, ajutată să promoveze proba la matematică de la bac cu un dispozitiv special de ascultare
0Una dintre „fetiţele“ proxenetului Aristică-Benoni Bejinaru, fostul lăcătuş mecanic de cariera Roşiuţa, a reuşit să promoveze proba la matematică de la examenul de bacalaureat cu ajutorul unui dispozitiv de ascultare montat în ureche. Unul dintre martorii audiaţi în procesul în care Bejinaru este suspectat de proxenetism a declarat că a ajutat-o în acest mod pe Cornelia Bodescu să rezolve subiectele
Emil Dăogaru, cel care a fost prieten cu Aristică-Benoni Bejinaru şi Casian Muja Bejat, judecaţi pentru proxenetism, a povestit, în faţa instanţei, cum a ajutat-o pe una dintre fetele lui Bejinaru să promoveze proba de matematică de la bacalaureat: „Îi cunosc pe Bejinaru şi pe Casian. În luna iunie 2013, Bejinaru a apelat la mine pentru a o ajuta pe prietena lui, Evelina Istudor, la bacalaureat, în sensul să folosească nişte căşti, urmând ca eu să-i dictez răspunsurile, dar a fost prinsă de comisie şi dată afară din examen. În toamnă, Bejinaru m-a rugat s-o ajut în acelaşi fel şi pe Cornelia Bodescu cu care avea o relaţie. Am ajutat-o la proba de matematică şi i-am dictat subiectele prin telefon, astfel că a reuşit să promoveze proba la matematică“. Pentru ajutorul său, Emil a primit suma de 400 de lei.
„Trebuie să existe probe"
Ion Işfan, inspectorul general al Inspectoratului Judeţean Şcolar Gorj, a precizat că, dacă se va demonstra că examenul a fost fraudat, atunci nota poate fi anulată şi timp de două sesiuni nu se poate înscrie la examen: „Dacă se dovedeşte, chiar şi după susţinerea probei respective, că a promovat prin fraudă, atunci rezultatul poate fi anulată. Trebuie să existe probe, nu doar o simplă susţinere făcută de cineva“.
Trimişi în judecată de DIICOT
Aristică-Benoni Bejinaru şi Casian Muja Bejat au fost trimişi în judecată de DIICOT Gorj, în toamna anului trecut. Bejinaru, angajat ca lăcătuş mecanic la Cariera Roşiuţa, conducea o reţeaua de prostituate. Printre prostituatele lăcătuşului mecanic se numărau chiar şi minore racolate în special de la Liceul Tehnologic Motru, cu ajutorul unui profesor. Banii rezultaţi în urma practicării prostituţiei erau adunaţi de către Bejinaru. Conforma rechizitoriului, tariful pentru o partidă de amor cu o elevă de clasa a XI-a era cuprins între 50 şi 100 de lei. Bejinaru a câştigat de pe urma uneia dintre prostituatele eleve suma de 10.000 de euro. Eugenia, elevă în clasa a XI-a, stătea la internat şi a fost luată de Bejinaru la apartamentul său, în vederea căsătoriei. Ulterior, a convins-o să practice relaţii sexuale contra cost cu mai mulţi bărbaţi din cercul apropiat, colegi de serviciu, prieteni, dar şi cu inculpatul Casian Muja Bejat.